Gazzetta dello Sport a dat verdictul despre Chivu după Napoli – Inter 3-1: „Se poate spune că românul a făcut asta”

Gigi Grigorescu
Gazzetta dello Sport a dat verdictul despre Chivu după Napoli – Inter 3-1: „Se poate spune că românul a făcut asta”
Foto: Inter

Meciul dintre ultimele două campioane ale Italiei, Napoli – Inter, s-a încheiat cu victoria gazdelor, 3-1, iar Gazzetta dello Sport a dat verdictul despre Chivu.

Napoli, campioana din sezonul trecut, a învins Inter, meci în care, potrivit Gazzetta dello Sport, Cristi Chivu a făcut prea târziu unele schimbări.

Ce a scris Gazzetta dello Sport despre Cristi Chivu după Napoli – Inter 3-1

Minutul 29 a adus una dintre cele mai controversate faze văzute în fotbalul italian. Arbitrul de centru a acordat o lovitură de pedeapsă în favoarea gazdelor, pentru un fault al lui Mkhitaryan asupra lui Di Lorenzo, despre care chiar Gazzetta dello Sport scrie că nu a fost.

Mai mult, chiar, centralul a fluierat cu întârziere de câteva secunde, într-un moment în care Inter plecase pe contraatac. Mkhitaryan a fost deposedat agresiv după ce arbitrul a fluierat, iar ulterior avea să părăsească terenul accidentat.

„Schimbările lui Chivu, mai întâi Pio, apoi Frattesi, Sucic și Luis Henrique, în locul lui Bonny, Calhanoglu, Barella și Dumfries, nu au oferit revenirea așteptată. De fapt, aproape s-ar putea spune că românul a cedat pragmatic și i-a scos pe cei mai obosiți jucători.

Iar meciul era din nou acolo unde își dorea Antonio Conte, pe pista care o pune pe Napoli în fața restului plutonului”, a notat prestigioasa publicație italiană.

Inter a plătit prețul prea multor confruntări cu echipe de top

După ce a transformat penalty-ul, de Bruyne s-a apucat cu mâna de coapsa dreaptă. Tranportat pe brațe în afara terenului de oamenii din staff-ul medical al lui Napoli, el nu a mai putuit continua meciul.

La pauză, campioana a intrat cu avantaj de un gol, pe care a reuşit să-l majoreze în minutul 54, prin McTominay. După alte trei minute a primit şi Inter penalti, iar Hakan Calhanoglu a înscris. Anguissa a stabilit scorul final în minutul 66, după o acţiune personală şi Napoli s-a impus cu 3-1, în urma unui meci slab făcut de echipa lui Cristian Chivu, consideră jurnaliștii.

„Napoli venea după o înfrângere cu 6-2 în fața lui PSV în Liga Campionilor. De partea cealaltă, Inter avea 7 victorii consecutive. O săptămână psiho-dramatică este uitată datorită unei victorii isterice cu 3-1.

Pe de altă parte, Inter este din nou prinsă în ghearele prea multor scăpări defensive. Conte își construiește victoria începând cu un penalty mult discutat, dar o susține cu o revenire excelentă. Chivu nu reușește să reușească o revenire: prea multe confruntări cu echipe de top vine cu un preț.

Greșeala lui Inter a fost să atace în căutarea egalării fără doza potrivită de claritate, atât în defensivă, cât și în atac. Fotbalitșii trebui să fie atenți obsesiv la pierderile de balon și la spațiile libere, dar, în schimb, apărarea a ajuns să fie expusă”, își încheie analiza Gazzetta dello Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania