Cristi Chivu a fost protagonistul unui moment viral, chiar la finalul partidei pe care Inter Milano a câștigat-o în fața celor de la Como, scor 3-2.
Acum, toată Italia vorbește despre faptul că tehnicianul român a dat în vileag relația pe care o prezentatoare TV o are cu Piero Ausilio, nimeni altul decât directorul sportiv al liderului din Serie A.
Inter Milano s-a impus cu scorul de 3-2 în fața celor de la Como, în manșa retur a semifinalelor Cupei Italiei, și a reușit să se califice în ultimul act al competiției. La finalul meciului, Cristi Chivu a acordat mai multe interviuri, iar unul dintre ele a fost la Mediaset, unde prezentatoare este nimeni alta decât Monica Bertini, cea despre care italienii spun că este într-o relație cu Piero Ausilio, directorul sportiv al celor de la Inter Milano.
După ce tehnicianul român a făcut mai multe glume cu colegii ei de platou, Monica Bertini a intervenit în discuție: „Având în vedere că pari într-o formă foarte bună și faci glume cu Andrea și Federica… Vezi să nu faci glume despre mine că eu sunt cea care urmează să pună întrebările”, i-a spus Monica Bertini lui Cristi Chivu.
Tehnicianul român a reacționat imediat, iar momentul a devenit viral în Italia: „Nu voi spune nimic despre tine, Monica. Nu pot să spun nimic pentru că apoi voi avea probleme în vestiar”, a replicat Cristi Chivu.
Imediat după acest dialog, presa din Italia a interpretat răspunsul lui Cristi Chivu drept o confirmare a relației pe care Monica Bertini o are cu Piero Ausilio.
„Poveste de dragoste între Monica Bertini și Ausilio? Chivu a făcut o gafă senzațională și a confirmat relația”, titrează Libero Quotidiano.
Cristi Chivu are parte de un sezon foarte bun pe banca celor de la Inter Milano și poate cuceri două trofee la finalul acestei stagiuni. Echipa tehnicianului român s-a calificat în finala Cupei Italiei, după ce a eliminat-o pe Como, cu scorul general de 3-2.
Acum, Inter Milano a aflat pe cine va întâlni în ultimul act al competiției. Lazio și Atalanta s-au întâlnit în cea de-a doua semifinală a Cupei Italiei și au făcut spectacol total în încercarea de a obține un loc în marea finală.
După ce au remizat în partida tur, scor 2-2, cele două formații au încheiat la egalitate și partida disputată în manșa retur, scor 1-1. Astfel, partida a mers în prelungiri, unde cele două echipe nu au mai marcat, iar partida s-a decis în urma loviturilor de departajare, unde Motta, portarul celor de la Lazio, a apărat nu mai puțin de patru penalty-uri și și-a calificat echipa în finala competiției.