Claudiu Micovschi, mijlocașul celor de la Rapid, își dorește ca pe viitor să revină la Genoa, în Serie A, club patronat de Dan Șucu, și la care spune că s-a simțit cel mai bine.
Mijlocașul giuleștenilor a plecat la 16 ani în Italia, iar în cariera sa a bifat trei echipe din Peninsulă: Genoa, Avelinno, Reggina și Fidelis Andria.
Fotbalistul Rapidului nu ascunde faptul că tânjește să revină pe viitor în Italia și să joace cu Genoa în Serie A, club la care spune că s-a simțit cel mai bine fotbalistic.
Mijlocașul giuleștenilor a plecat încă din adolescență în Italia, iar în cariera sa ulterioară a bifat trei echipe din Peninsulă: Genoa, Avelinno, Reggina și Fidelis Andria.
Născut la Oradea, Micovschi laudă gruparea „grifonă”, visează la ea cu ochii deschiși, dar deocamdată își propune să câștige trofee cu Rapid.
„E cel mai vechi club din Italia și unul dintre cele mai importante. Acolo se trăiește din fotbal, având în vedere că jumătate din oraș ține cu Genoa, iar cealaltă cu Sampdoria. Italia m-a schimbat foarte mult, în dezvoltarea mea. M-am maturizat foarte repede, eram foarte tânăr când am plecat de acasă. Nu era același lucru.
Cam ceva de genul (n.r. rivalitatea echipelor în Genoa și în București) Aici sunt 3 rivale în București. În Genoa e o rivalitate foarte mare. Țin minte că de fiecare dată când o echipă câștigă meciul se pune steagul acelei echipe pe o piatră care e pe mare. Și steagul lui Genoa e de mult timp acolo pentru că au câștigat în ultimele meciuri.
Mi-aș dori să joc în Italia în Serie A, oricine și-ar dori. Dar, în primul rând vreau să câștig trofee alături de acest club iar după vom vedea”, a declarat Claudiu Micovschi pentru digisport.ro.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F10%2FRAPID-BUCURESTI-FARUL-CONSTANTA-SUPERLIGA-SUPERBET-21.10.2024-15-1-1400x1050.jpg)
Mijlocașul ofensiv al giuleștenilor poveștește cât de greu i-a fost la început, când la o vârstă fragedă a ajuns în Italia, fără părinți, fără nimeni apropiat. Noroc că exista Whatsapp, FaceTime, și a putut vorbi zilnic cu toți cunoscuții.
„La 16 ani am plecat în Italia. A fost greu pentru că am plecat singur de acasă, fără părinți, fără nimeni. Primele luni mi-au fost foarte grele. Dar cu ajutorul colegilor și a celor care se ocupau de mine pentru că eram minor am reușit să mă acomodez și a fost totul ok. Nu am avut momente când să zic că am vrut acasă.
Nu a fost această problemă (n.r. să plâng că vreau acasă precum Iniesta când a plecat la Barcelona de la Albacete), mai ales că probabil în perioada în care Iniesta era mic nu exista tehnologia asta, să vorbești pe whatsapp, pe facetime. Vorbeam zilnic cu părinții, știam că aveam un scop bine pus la punct. Mi-a fost puțin greu, dar după m-am acomodat. Cel mai bine fotbalistic m-am simțit la Genoa”, a mai spus jucătorul Rapidului pentru sursa citată.