La aproape o lună de când a debutat cu gol, Florinel Coman a intrat într-un con de umbră. Presa italiană l-a criticat pentru prestația din meciul cu Bologna și s-a arătat sceptică în privința șanselor de a fi transferat definitiv de Cagliari în această vară.
Internaționalul român mai are la dispoziție 11 meciuri pentru a-i convinge pe antrenorul Davide Nicola și pe conducători că merită să rămână. Mutarea depinde și de parcursul pe care îl va avea echipa până atunci, ținând cont că riscă să retrogradeze.
În partida pierdută în fața Bolognei, scor 1-2, Coman a intrat pe teren în minutul 67. Prestația sa a fost la fel de dezamăgitoare ca în precedentele apariții, motiv pentru care nu a fost menajat deloc de italieni.
„Cel puțin fizic, Bologna abia i-a simțit prezența. Se vede ușa în depărtare”, au scris cei de la Cagliari News 24, insinuând că transferul definitiv se transformă încet, dar sigur, într-o himeră.
Mijlocașul a ajuns pe prima scenă a fotbalului italian în această iarnă, de la formația qatareză Al Gharifa. Cagliari a plătit 1,5 milioane de euro, o sumă deloc de neglijat, ținând cont că a fost vorba despre un împrumut pe șase luni.
Spre deosebire de jurnaliști, Massimo Rastelli, omul care a pregătit Cagliari în perioada iunie 2015 – octombrie 2017, a fost ceva mai îngăduitor cu Florinel Coman. Ba chiar s-a arătat optimist în privința șanselor ca acesta să devină o piesă importantă din angrenajul lui Davide Nicola, de îndată ce va reuși să se adapteze la stilul de joc.
„A avut un debut fantastic marcând un eurogol, după care în celelalte apariții a fost mai puțin vizibil și nu a reușit să aibă un impact. Este un lucru normal când nu ai decât câteva minute la dispoziție, dar cred că în următoarele meciuri o va face intrând mai bine în automatismele lui Cagliari și ale antrenorului său. În opinia mea, el ar putea fi un atu foarte important”, a declarat tehnicianul de 56 de ani.
În cazul în care nu va reuși să impresioneze în meciurile rămase de disputat până la finalul stagiunii, „Mbappe” va reveni, cel mai probabil, în Qatar. Contractul cu Al Gharafa expiră abia pe 30 iunie 2027.