De ce depinde transferul lui Valentin Mihăilă la Lecce. E supus unor teste amănunțite: „A avut probleme”

Gigi Grigorescu
De ce depinde transferul lui Valentin Mihăilă la Lecce. E supus unor teste amănunțite: „A avut probleme”
MEDIAFAX FOTO

Echipa italiană Lecce vrea să-l transfere pe internaționalul român Valentin Mihăilă, nu înainte de a fi supus unor teste amănunțite.

Președintele lui Lecce, Saverio Damiani, recunoaște că Valentin Mihăilă este o soluție pentru formația pe care o conduce, dar amintește că românul a avut multe probleme medicale.

Testele amănunțite la care Lece îl supune pe Valentin Mihăilă

Contractul lui Valentin Mihăilă cu Parma expiră peste doi ani, dar jucătorul e dorit insistent de Lecce. Principala problemă în realizarea transferului este dată, după cum a spus Saverio Damiani, președintele lui Lecce, de desele probleme medicale pe care internaționalul român le-a avut în ultima vreme.

„După o deschidere prudentă din partea președintelui clubului din Salento, Saverio Sticchi Damiani, a sosit confirmarea din partea agentului lui Mihailă.

Giovanni Becali a declarat că Lecce a făcut o ofertă pentru Mihailă și există posibilitatea ca cele două cluburi să ajungă la o înțelegere, după ce se va face un bilanț al situației.

Agentul a adăugat că, în ciuda accidentării care l-a ținut deparfte de teren în ultimele luni, Mihailă poate să mai crească din punct de vedere valoric, la cei 25 de ani (n.r. – i-a împlinit pe 2 februarie), iar această nouă experiență ar putea reprezenta un punct de cotitură important.

Deși au existat solicitări din partea unor cluburi din Austria și Grecia, cerințele economice ale jucătorului au complicat negocierile. Acum depinde de Parma și Lecce să definească detaliile pentru finalizarea operațiunii”, a notat reputatul jurnalist italian Alfredo Pedulla, pe site-ul oficial.

Mihăilă nu a înscris niciun gol pentur Parma în sezonul precedent

Impresarul Giovanni Becali a dat detalii cu privire la situația lui Valentin Mihăilă și șansele ca trecerea la Lecce să se realizeze. El a pus accent pe faptul că internaționalul român a fost accidentat în ultimele 3 luni și nu prea a jucat, nici măcar la naționala pregătită de Mircea Lucescu.

Becali recunoaște că în 2020, când parma l-a luat pe Mihăilă de la Unviersitatea Craiova în schimbul a 9,1 milioane de euro, toată lumea era ferm convins că atacantul își va pune amprenta pe evoluția echipei peninsulare. Din păcate, însă, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza deselor accidentări.

„Lecce e dispusă să-i plătească salariul lui Mihăilă de la Parma. Pe doi ani și încă doi ani, deci pe patru ani! Să nu uităm că Lecce e de 5 ani în Serie A. În fiecare an a scăpat și e în prima ligă. Dacă vor să-l ia, înseamnă că vor să mai rămână în A”, a mai spu Becali.

În sezonul precedent, Mihăilă a fost prezent pe teren la 22 de meciuri, dintre care 21 în Serie A. Nu a înscris deloc, oferind trei pase decisive colegilor lui, toate în campionat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania