Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » Dan Șucu vrea să-l transfere pe Edin Dzeko. Lovitura de Sărbători are șanse mari să se realizeze

Dan Șucu vrea să-l transfere pe Edin Dzeko. Lovitura de Sărbători are șanse mari să se realizeze

Andrei Ducman
Dan Șucu vrea să-l transfere pe Edin Dzeko. Lovitura de Sărbători are șanse mari să se realizeze
Foto: Profimedia (18.12.2025)

Dan Șucu, patronul care dorește să-și construiască un adevărat imperiu în fotbalul european, vrea să-l transfere pe Edin Džeko la Genoa. Atacantul are toate șansele să plece în fereastra de transferuri a iernii, în contextul unui sezon dificil pentru echipa sa, Fiorentina, ajunsă în zona inferioară a clasamentului.

Edin Džeko ar putea ajunge la Genoa, sub conducerea lui Daniele De Rossi, scrie presa italiană. Dan Șucu dorește să investească puternic în campania de mercato a iernii pentru a se clasa cât mai sus. Cum sezonul pare unul compromis în ceea ce privește cupele europene, obiectivul ar putea fi o clasare cât mai bună în campionat.

Dan Șucu îl vrea pe Edin Džeko la Genoa

Genoa duce lipsă de un atacant de clasă, motiv pentru care Dan Șucu s-a orientat chiar spre piața italiană, către un veteran de aproape 40 de ani. Edin Džeko, atacant de meserie, este dorit de patronul român sub comanda „Grifonilor”.

Fostul atacant al lui Manchester City va împlini vârsta de 40 de ani pe 17 martie. Numele lui Džeko este unul cunoscut pentru români, deoarece ne-a înscris un gol în meciul câștigat de Bosnia & Herțegovina, pe 15 noiembrie, scor 3-1, rezultat care ne-a compromis șansele de calificare directă la CM 2026.

Genoa se află pe locul 16 în Serie A, cu doar 14 puncte strânse în cele 15 etape scurse. Doar două puncte îi despart pe „Grifoni” de zona „roșie” a clasamentului. Fiorentina traversează, la rândul ei, o perioadă extrem de dificilă, cu doar 6 puncte strânse până acum.

Cifrele carierei lui Edin Džeko, „killerul” dorit de Dan Șucu la Genoa

Edin Džeko a strâns pentru naționala Bosniei 146 de meciuri, în care a punctat de 72 de ori. La nivel profesionist, fotbalistul are 854 de partide, în care a marcat de 371 de ori și a oferit 153 de pase decisive colegilor săi.

De-a lungul carierei sale a trecut pe la FK Željezničar Sarajevo, Fiorentina, Teplice, Fenerbahce, Inter Milano, Wolfsburg, Manchester City și AS Roma. Cea mai prolifică perioadă a avut-o în tricoul romanilor.

Portalul de specialitate Transfermarkt îl cotează pe bosniac la 1.600.000 de euro, comparabil cu nume importante de fotbaliști autohtoni, precum Dennis Politic, Ianis Stoica, Vladislav Blănuță, Octavian Popescu sau Andrei Cordea. Adrian Mutu l-a propus recent pe bosniac în Superliga, la Dinamo.

„Lui Dinamo îi trebuie un super atacant dacă vrea să ia titlul. Eu nu cred că Blănuță poate să ajute, până acum nu a sărit de 7 goluri într-un sezon. Nu de genul ăsta de jucător are nevoie Dinamo. E un atacant modest deocamdată, nimic special. Așa, la cum se prezintă, ar fi bine ca Dinamo să îl ia pe Džeko, că tot îl țin ăia degeaba”, a declarat Mutu la Fanatik.

Parteneri
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Mediafax
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Cancan.ro
Discursul Maiei Sandu în Parlamentul European, întrerupt de Cristian Rizea. Președinta R. Moldova a fost decorată cu Ordinul European de Merit
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, mai incitantă ca niciodată! Vedeta face senzație în costume de baie
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Descopera.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Promotor.ro