Cum l-a numit Mitică Dragomir pe Cristi Chivu: „Acolo va face carieră mondială”

Cristian Hitruc
Cum l-a numit Mitică Dragomir pe Cristi Chivu: „Acolo va face carieră mondială”
SURSĂ Profimediaimages 29.05.2025

Cristi Chivu a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare, iar acest lucru l-a impresionat pe Mitică Dragomir, care nu s-a ferit să îl laude pe tehnicianul român.

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal s-a arătat extrem de încântat de parcursul fostului mare internațional și consideră că acesta poate avea o carieră impresionantă, în cazul în care va ajunge pe banca celor de la Inter Milano.

Mitică Dragomir, impresionat de Cristi Chivu

Cristi Chivu a reușit să o salveze de la retrogradare pe Parma, chiar dacă, la un moment dat, acest lucru părea imposibil de realizat. Tehnicianul român a redresat gruparea din Serie A și a obținut mai multe rezultate impresionante în fața giganților din Italia.

Parcursul antrenorului român l-a impresionat pe Mitică Dragomir, care nu s-a ferit de cuvinte și l-a lăudat pe Cristi Chivu. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal s-a arătat extrem de încântat de parcursul fostului mare internațional și consideră că acesta poate avea o carieră impresionantă, în cazul în care va ajunge pe banca celor de la Inter Milano.

„Poate să facă o carieră extraordinară. Dacă se duce la Inter, așa cum se aude, face carieră mondială! Și Interul este cum e Barcelona, Real Madrid sau Manchester United. Ca să ajungi antrenor aici, îți trebuie un noroc nebun. Pentru că el a avut noroc acum. A avut rezultatele astea demențiale. Comportament arțăgos, bun, ce le place suporterilor. Nu ca o momâie. Drăcos, mi-a plăcut de el. Așa trebuie să fie.

Sigur că da (n.r. – performanță mare că a salvat Parma de la retrogradare). Erau morți când s-a dus el, după cinci înfrângeri și un egal sau două”, a precizat Mitică Dragomir, conform fanatik.ro.

Cristi Chivu, de talia lui Mircea Lucescu

Mitică Dragomir a fost întrebat dacă Cristi Chivu poate ajunge un antrenor de talia lui Mircea Lucescu, actualul selecționer al echipei naționale a României. Fostul șef al LPF este de părere că tânărul antrenor are calitățile necesare și a apreciat că acest este „liniștit și serios”.

„(Poate ajunge Chivu un antrenor de talia lui Mircea Lucescu?) Da. E un copil liniștit, serios”, a mai spus Mitică Dragomir, conform sursei menționate anterior.

Reamintim că Cristi Chivu a preluat-o pe Parma când mai erau 13 etape de disputat. După primele 25 de runde din Serie A, „cruciații” se clasau pe locul 18, care ducea direct în Serie B. În 13 partide cu Cristi Chivu pe bancă, Parma a înregistrat trei victorii, șapte remize și trei înfrângeri. Astfel, Parma a încheiat sezonul pe locul 16 în Serie A, cu cinci puncte peste linia retrogradării.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania