Cristi Chivu a avut o reacție exuberantă după golul de 3-2 pe care Inter l-a marcat în derby-ul cu Juventus.
Etapa a 3-a din Serie A le-a adus față în față pe marile rivale Juventus și Inter. Confruntările dintre cele două echipe sunt supranumite „Derby D’Italia”.
Juventus a deschis rapid scorul, în minutul 14, prin Kelly Lloyd. 16 minute mai târziu, formația antrenată de Cristi Chivu a restabilit egalitatea, grație reușitei lui Hakan Calhanoglu. Cu toate acestea, la pauză, Juventus a intrat în avantaj, după ce, în minutul 38, a marcat prin turcul Kenan Yildiz.
În minutul 65, Inter a restabilit egalitatea după un nou gol al lui Calhanoglu. Ulterior, în minutul 76, Marcus Thuram a adus-o în avantaj pe Inter cu un gol de senzație, care l-a făcut pe Cristi Chivu să alerge și să sară cu pumnul în sus de bucurie. Gestul tehnicianului român a fost unul neașteptat, având în vedere că nu obișnuiește să se exteriorizeze în timpul partidelor.
Bucuria lui Chivu nu a durat mult, deoarece, în minutul 83, Khephren Thuram a marcat golul de 3-3, iar, în prelungiri, Vasilije Adzic a stabilit scorul final, 4-3 pentru Juventus.
Echipele de start de la Juventus – Inter 4-3:
Juventus (3-4-2-1): Di Gregorio; Gatti, Bremer, Kelly – Kalulu, Locatelli, K. Thuram, McKennie – Koopmeiners, Yildiz – Vlahovic
Rezerve: Perin, Pinsoglio, Adzic, Kostic, Openda, Rugani, Joao Mario, David, Cabal
Antrenor: Igor Tudor
Inter (3-5-2): Sommer – Akanji, Acerbi, Bastoni – Dumfries, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Carlos Augusto – Thuram, Lautaro
Rezerve: Di Gennaro, J. Martinez, De Vrij, Zielinski, Sucic, Luis Henrique, Bonny, Frattesi, Diouf, Bisseck, Dimarco, Darmian, Palacios, Esposito
Antrenor: Cristian Chivu
„Suntem abia în a treia etapă, acest meci nu ar trebui să fie supraevaluat. Avem nevoie de calm, energie și mentalitatea potrivită. Nu sunt aici pentru a răsturna totul cu susul în jos, pentru că asta este imposibil.
Suntem conștienți că sezonul este un maraton care durează 38 de etape. Știm că meciul împotriva lui Juventus este important, dar e doar un meci. Într-un sezon există suișuri și coborâșuri.
Când lucrurile nu merg bine, trebuie să muncești din greu, să înveți din greșeli și să mergi mai departe cu mentalitatea, motivația și curajul potrivite”, spunea Cristi Chivu la conferința de presă premergătoare partidei.