Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » Cristi Chivu, trecut prin furcile caudine de jurnaliștii italieni: „Logica lui mă depășește”

Cristi Chivu, trecut prin furcile caudine de jurnaliștii italieni: „Logica lui mă depășește”

Cristi Chivu, trecut prin furcile caudine de jurnaliștii italieni: „Logica lui mă depășește”
Sursa Foto: PROFIMEDIA, 17.04.2026

Numele antrenorului Cristi Chivu se află pe buzele multor jurnaliști italieni, după declarațiile oferite recent.

Concret, tehnicianul lui Inter Milano a vorbit despre rivalii din Serie A. De-a lungul actualului sezon, Massimiliano Allegri și Antonio Conte, „principalii” de la AC Milan și Napoli, au explicat în repetate rânduri că formațiile lor se apropie de obiectivele conturate. Chivu a procedat la fel, iar oamenii de presă l-au criticat, căci au considerat că românul i-a luat peste picior pe oponenți.

Cristi Chivu, în atenția jurnaliștilor peninsulari

În urmă cu circa o săptămână, antrenorul „nerazzurrilor” a afirmat următoarele lucruri: „Scudetto? Voi face precum colegii mei care vorbesc despre Liga Campionilor: și noi ne apropiem de obiectivul nostru”.

Ulterior, înaintea meciului cu Cagliari, Cristi Chivu a revenit pe marginea subiectului: „Dacă nu înțelegem ironia, să facem altceva. Multe lucruri sunt luate prea în serios. A fost o glumă. S-a vorbit mereu despre calificarea în UCL. Nu am inventat nimic. Am spus-o cu zâmbetul pe buze”.

Așadar, Chivu a transmis că declarația lui a reprezentat o glumă nevinovată. Totuși, jurnalistul italian Fabio Ravezzani are o opinie diferită. El s-a arătat depășit de modul în care gândește Cristi Chivu.

„Logica sa mă depășește. Dacă spuneai la începutul sezonului că Inter nu era favorită la titlu, erai anti-Inter, dar dacă spuneai că era favorită, atunci erai și mai anti-Inter, pentru că puneai prea multă presiune pe echipă. Personal, eu am spus de la bun început că Inter e favorită alături de Napoli”, a transmis Fabio Ravezzani, citat de presa din Italia.

Câinii latră, caravana trece. Chivu, la un pas de titlu

În ciuda zgomotului din jurul său, Cristi Chivu își vede de treabă și este la un pas să aducă trofeul Serie A în vitrina de pe „Giuseppe Meazza”.

În acest moment, Inter se află pe primul loc în Italia, după 32 de etape scurse, cu 75 de puncte adunate. Napoli, formația de pe poziția secundă, a acumulat 66 de puncte, în timp ce AC Milan, ocupanta ultimei trepte a podiumului, a colectat 63 de puncte până în prezent.

Inter poate „ucide” concurența prin intermediul unui succes în runda cu numărul 33. Formația din Milano întâlnește Cagliari pe propriul teren.

  • „Pot fi orice, dar nu sunt prost. M-am adaptat. S-au schimbat așteptările. Spuneau că sunt un antrenor fără experiență, că vom termina pe locul opt, că o să mă dea afară după câteva etape și făceau lista cu cine ar fi venit în locul meu. În schimb, am mers mai departe datorită unui grup care a avut ambiția de a fi competitiv”, a mai spus Chivu la conferința de presă premergătoare jocului cu Cagliari.

 

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro