Parma avea nevoie de o victorie pentru a spori șansele la evitarea retrogradării, dar a remizat cu Verona, scor 0-0, în cea de-a 30-a etapă din Serie A. După fluierul final, Cristi Chivu nu a ezitat să-și taxeze jucătorii.
Proverbul românesc la care a făcut referire – „Calul aleargă, dar vaca dă lapte”, i-a intrigat, însă, pe italieni. Un cunoscut editorialist l-a rugat să vină cu explicații.
„Cruciații” ocupă poziția a 16-a, au doar trei puncte avans față de zona periculoasă a clasamentului și îi așteaptă un duel de foc, împotriva liderului Inter. Acesta este programat sâmbătă, 5 aprilie, la ora 19:00.
În textul publicat marți, 1 aprilie, Riccardo Schiroli a recunoscut că nu a înțeles mesajul tehnicianului român, apoi s-a arătat nemulțumit de prestația Parmei. Cu atât mai mult cu cât Verona nu era un adversar dificil.
„Nu am putut să mă împac cu transformarea lui Cristian Chivu în Pierluigi Bersani. «Calul aleargă, dar vaca dă lapte» este alegoria supremă . În acest moment, trebuie să-i rog pe exegeții lui Chivu să ne facă și pe noi, muritorii de rând, să înțelegem ce a vrut să spună.
Verona – Parma este un meci atipic, ținând cont de istoria recentă a Parmei. O bună parte din acest sezon a fost o echipă «drăguță», în timp ce ieri a crezut că este o idee bună să-și pună masca «cea mai rea» .
Prefer echipele «rele» în detrimentul celor «drăguțe», dar împotriva unei echipe predispuse la dueluri individuale, călcâiele și floricele nu te pot ajuta. Dezavantajul Parmei a fost acela că a intrat în jocul Veronei. Așa s-a născut un meci în care s-au făcut multe greșeli. Chiar prea multe. Nu a fost deloc o zi de glorie pentru atacanții Parmei.
Încă mai cred că totul se va decide pe 11 mai, în meciul cu Empoli, dar până atunci se pot schimba multe. „Cruciaților” nu le rămâne altceva de făcut decât să ia fiecare meci în parte, oricât de dificile ar fi”, a scris jurnalistul pe stadiotardini.it.
În discursul său de după meci, Cristi Chivu a lăsat de înțeles că așteaptă mai mult din partea atacanților și a dezvăluit cum poate fi evitată retrogradarea: printr-o agresivitate sporită, chiar cu prețul unor cartonașe galbene.
„Am arătat că suntem pregătiți să jucăm un meci greu, cunoscând adversarul și forța lui. Am rezistat, mă bucur pentru spiritul și sufletul de care am dat dovadă, ne-a lipsit scânteia în față, câteva episoade care puteau fi în favoarea noastră. Rămân cu spiritul, sufletul și punctul, în ultimele cinci meciuri am făcut șase puncte.
Sunt importante pentru a urca în clasament, chiar dacă mi-aș fi dorit un pic mai mult. Suntem într-o fază a sezonului în care nu ne permitem să fim drăguți, trebuie să creștem numărul de faulturi și de galbene”, a spus fostul căpitan al naționalei României.