Toate calculele prin care Cristi Chivu iese campion în Italia. Care este ipoteza „Din canapea”

Florentin Dincă
Toate calculele prin care Cristi Chivu iese campion în Italia. Care este ipoteza „Din canapea”
Foto: Profimedia 13.04.2026

Cristi Chivu a mai făcut un pas spre titlul de campion cu Inter Milano, după remiza albă obținută de AC Milan în derby-ul cu Juventus.

Calculele indică faptul că trupa antrenorului român ar putea fi încununată fără să joace cu „scudetto” în week-end-ul următor, în cazul în care cele două urmăritoare ale sale nu-și câștigă meciurile.

Cristi Chivu poate ieși campion cu Inter Milano și fără să mai joace

Remiza albă dintre AC Milan și Juventus l-au adus și mai aproape pe Cristi Chivu de titlul cu Inter Milano, în ciuda remizei cu Torino. Antrenorului român ar putea să câștige trofeul suprem in Serie A în week-end-ul următor, și asta chiar și fără să mai joace, dacă urmăritoare ale sale nu-și câștigă meciurile.

„Nerazzurrii au în prezent un avans de 10 puncte față de Napoli și de 12 puncte față de AC Milan. Prima va juca la Como sâmbătă, 2 mai, în timp ce „diavolii” vor întâlni în deplasare pe Sassuolo, duminică la ora 16.00.

Meciul Inter-Parma este programat duminică la ora 21:45, așa că, dacă Napoli și Milan nu obțin cele trei puncte, jucătorii lui Inter câștigă scudetto stând pe canapea, fără a juca. O victorie a lui Napoli la Como ar obliga Inter să învingă Parma sau să amâne sărbătoare până la etapa următoare”, scrie Gazzetta dello Sport.

22.4.2026, Profimedia

Nu mai are răbdare. „Vrem să încheiem lucrurile cât mai repede posibil”

La finalul partidei terminate la egalitate cu Torino, scor 2-2, Chivu și-a asumat responsabilitatea că echipa sa a fost egalată după ce a condus cu 2-0, însă totodată laudă adversarii pentru faptul că au avut puterea să revină pe tabelă.

Antrenorul român susține că remiza nu schimbă prea mult datele problemei în lupta la titlu, pe care vrea să o tranșeze cât mai curând posibil.

„E dezamăgire. Am avut meciul în mână, dar am suferit pe final când au arătat mai multă energie. Primul gol ne-a speriat, iar al doilea a venit ca o consecință. Am încercat să facem 3-2, dar în anumite meciuri riști să pierzi. Felicitări lui Torino, care nu a renunțat niciodată și ar fi putut chiar să preia conducerea.

Sunt antrenor și sunt plătit să pregătesc meciurile cât mai bine posibil și să transmit calm și motivație. Când scorul a fost 2-0, nu mi-am făcut treaba cum trebuie și îmi asum responsabilitatea, dar asta nu schimbă prea mult. Ne lipsesc trei puncte și vrem să încheiem lucrurile cât mai repede posibil”, a declarat Chivu, citat de fcinternews.it.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania