Colegi la naționala României timp de 11 ani, Cosmin Contra și Cristi Chivu au ales să fie antrenori. „Guriță” spune că tehnicianul lui Inter nu răspunde la telefon.
În prezent pe banca tehnică a celor de la Al Arabi, Contra a dezvăluit că a încercat dă discute cu Chivu, dar antrenorul lui Inter nu răspunde la telefon sau la mesaje.
Inter a ajuns, din nou, pe primul loc al clasamentului din Serie A, după victoria cu 2-1 obținută în deplasare cu Genoa, echipa lui Dan Șucu. De această dată, însă, formația din Milano este lider unic, cu 33 de puncte, urmată de AC Milan cu 32 de puncte și Napoli cu 31 de puncte. AS Roma poate ajunge la 30, dacă învinge Como, acasă, de la 21:45.
Contra a vrut să-l felicite pe Chivu pentru performanța senzațională, fie ea și de moment. L-a sunat, i-a transmis mesaje, dar nu a primit niciun răspuns. Motiv pentru care a ales varianta unor declarații publice.
„Mă bucur enorm pentru Cristi, nu face altceva decât să ajute pe viitor antrenorul român. Școala românească de antrenori e foarte bună, dar, fiind români, nu am avut posibilitatea de a demonstra asta.
Nu pot decât să mă bucur și să-i țin pumnii la fiecare meci. Asta va demonstra că antrenorul român este capabil să antreneze la cel mai înalt nivel.
Felicitări lui Cristi, baftă în continuare. Nu răspunde la telefon, nici măcar la mesaje, că așa e el. Îi transmit pe această cale că toți colegii de la echipa națională îi țin pumnii la fiecare meci”, a declarat Cosmin Contra la Digi Sport.
Pe 15 octombrie, Contra a devenit antrenorul principal al echipei Al-Arabi din Qatar Stars League. Durata contractului nu a fost dezvăluită. El a antrenat Getafe în 2014, reușind să salveze echipa de la retrogradare, și a recunoscut că ar vrea să revină în La Liga sau să preia o formație din Serie A.
Fostul mare fundaș român a spus că fotbalul se dezvoltă în Arabia Saudită, chiar dacă acolo există destul de multe probleme în a se organiza un pic mai bine. Contra spune că oamenii găsesc în fiecare an resurse și oameni care să se ducă să ajute la dezvoltare.
„Guriță” precizează că a găsit condiții excelente de antrenament și o organizare foarte bună, iar lucrul care-l bucură cel mai mult este deplasarea că cea mai lungă este de 30 de minute cu autobuzul, în contextul în care în Arabia Saudită, la Damac, mergea câte 3 zile în deplasări.
Al Arabi este a 13-a echipă pe care o pregătește Cosmin Contra, după Politehnica Timișoara (unde a fost antrenor-jucător), Getafe C, Fuenlabrada, Petrolul Ploiești, Getafe, Guangzhou R&F, Alcorcón, Dinamo (de două ori), Naționala Romaniei (între 22 septembrie 2017 și 18 noiembrie 2019), Al-Ittihad și Damac.