Cristi Chivu are impact asupra jucătorilor cu care lucrează la Inter, iar unul dintre cei pe care a reușit să îl transforme de când se află pe banca tehnică a ținut să îi mulțumească în mod public fostului internațional român. Piotr Zielinski a făcut acest lucru chiar în conferința de presă de după victoria în fața celor de la Bologna, scor 3-1, din etapa 18 a Serie A, un succes care poate fi considerată o revanșă a lui Inter după eliminarea din Cupa Italiei.
Piotr Zielinski a deschis scorul, în minutul 39, iar pentru performanța sa a fost notat de Sofascore cu 7,7, în timp ce Flashscore i-a acordat nota 7,5, „omul meciului” fiind desemnat Calhanoglu.
Piotr Zielinski (31 de ani) a ținut să îi mulțumescă public lui Cristi Chivu pentru transformarea pe care a reușit-o în privința sa de când a preluat banca tehnică de la Inzaghi, cel sub comanda căruia polonezul nu și-a găsit ritmul de joc, trecând și printr-o perioadă de accidentări.
„Nu mai simt durere. «Mister» (n.r. Chivu) a venit și mi-a oferit multă încredere, libertate și dorința de a mă bucura de joc, iar astfel am putut să-mi arăt calitățile. Trebuie să mă îmbunătățesc mereu și să încerc să ofer cât mai mult sprijin echipei”, a mărturisit Zielinski în conferința de presă pe care a susținut-o alături de secundul lui Chivu, citat de Quatidiano Sportivo.
În plus, a mai afirmat Zielinski, ceea ce le-a oferit Chivu, atât lui, cât și lui Mkhitaryan și Sucic, este mai mult decât libertatea de joc și de construcție. „«Mister» ne oferă multă libertate, apoi, mijlocașii, când coboară, o fac pentru a avea mai mult spațiu la construcție sau pentru a lăsa mai mult spațiu atacanților ori celorlalți mijlocași. În față fac o muncă extraordinară, așa a fost și acum. Există multă libertate, calitate și echipa funcționează bine”, a mai spus Zielinski.
Chivu a lipsit de la conferința de presă motivat, asta pentru că în urma victoriei a rămas fără voce.
Planul pe care Chivu l-a abordat în victoria contra celor de la Bologna a fost susținut și de secundul său, Kolarov, care a afirmat că s-au făcut doar câteva schimbări față de meciul din decembrie, din Supercupa Italiei.
„Nu am vrut să schimbăm nimic radical, am vrut să adăugăm câteva lucruri. Echipa a fost aproape să câștige totul anul trecut, noi am intervenit asupra unor aspecte umane și am muncit mult pe teren. Acestea sunt trei puncte importante și la Riad (n.r. unde a avut loc meciul din Supercupa Italiei) ne-am creat ocazii și am controlat meciul, de data aceasta am fructificat șansele și am permis aproape nimic adversarului. Lautaro? Este căpitanul și liderul nostru. Aș vrea să subliniez că joacă la fel și la antrenamente, este fenomenal în a înțelege cum și unde să se miște, ca la faza primului gol”, a spus Kolarov pentru sursa menționată.