Un jucător al Sampdoriei, al doilea fotbalist din Serie A depistat cu coronavirus

Un jucător al Sampdoriei, al doilea fotbalist din Serie A depistat cu coronavirus
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pandemia de coronavirus a mai făcut o nouă victimă în lumea fotbalului!

După Daniele Rugani, un alt fotbalist din Serie A a fost depistat pozitiv cu coronavirus: Manolo Gabbiadini, jucătorul Sampdoriei.

„Sampdoria anunță că jucătorul Manolo Gabbiadini este pozitiv cu Coronavirus-COVID-19. El are o febră ușoară, dar evoluția este bună. Jucătorul va fi izolat și se fac toate procedurile necesare”, este mesajul italienilor.

În vârstă de 28 de ani, Gabbiadini a revenit la Sampdoria în 2019, după ce a jucat în ultimii ani pentru Napoli și Southampton. Italianul și-a început cariera la Atalanta, în 2009, iar în 2012 a ajuns la Juventus, pentru care n-a jucat însă vreun meci.

Timo Hubers, fundașul în vârstă de 23 de ani al lui Hannover 96, a fost primul fotbalist depistat pozitiv cu virusul care a adus isteria în lumea întreagă.

Toate meciurile din Italia au fost suspendate

Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anunțat că toate evenimentele sportive din țară vor fi suspendate până pe 3 aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus, care în Italia a produs cele mai multe victime din Europa. Guvernul de la Roma a dat un decret prin care va opri activitățile sportive, însă anunțul oficial a fost făcut încă de luni seară, de către de premierul Italiei, Giuseppe Conte.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×