Își dorește să revină! Anunțul presei din Spania despre unul dintre cei mai apreciați fotbaliști care au trecut pe la Real Madrid

Redactor:
Dan Mirea
Își dorește să revină! Anunțul presei din Spania despre unul dintre cei mai apreciați fotbaliști care au trecut pe la Real Madrid
  • Publicat:
  • Actualizat:

James Rodriguez ar putea fi primul jucător pe care Julen Lopetegui l-ar putea primi cadou de la instalarea pe banca tehnică. Starul de 27 de ani este împrumutat la bavarezi până în 2019 de către „galactici”, dar, potrivit Marca, mijlocașul vrea să se întoarcă în capitala Spaniei, iar noul tehnician ar fi de acord cu această variantă.

Columbianul a fost cedat la Bayern Munchen sub formă de împrumut pentru doi ani, iar odată intrat în ultimul an de contract cu bavarezii, James Rodriguez și-ar dori o nouă schimbare. Iar presa din Spania susține că Real Madrid și-ar putea recupera fostul decar cu care Lopetegui dorește să restabilească moralul componenților lotului, după plecarea lui Cristiano Ronaldo.

Columbianul a ajuns la Real după ce s-a remarcat alături de selecționata Columbiei la Mondialul din 2014 din Brazilia. Alături de Carlo Ancelotti, tehnicianul „Los Blancos” din sezonul 2014/2015, columbianul a fost în mare formă. După venirea lui Zinedine Zidane, James a fost nevoit să-și caute altă echipă, iar tocmai această schimbare de antrenor l-a determinat pe James să-și dorească revenirea la Real Madrid.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William

Victorie ISTORICĂ pentru România. Europa a spus Da: Suntem aici pentru a sărbători

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România

De Rossi va continua ca antrenor al Romei

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…