Inzaghi: „Încă un an pe San Siro!”

"Pippo Inzaghi", omul fără vârstă, va mai juca încă un sezon pentru gruparea lombardă, iar cel care a făcut acest anunț în premieră a fost chiar jucătorul în cauză. "Nu am niciun fel de intenție să mă las. Am 35 de ani, dar mă simt în formă
Inzaghi: "Încă un an pe San Siro!"

"Pippo Inzaghi", omul fără vârstă, va mai juca încă un sezon pentru gruparea lombardă, iar cel care a făcut acest anunț în premieră a fost chiar jucătorul în cauză. "Nu am niciun fel de intenție să mă las. Am 35 de ani, dar mă simt în formă, marchez goluri în continuare și mă antrenez cu aceeași plăcere ca la 20 de ani. În iunie voi semna pentru încă o stagiune la Milanello", a declarat italianul în Corriere della Sera.

Preferatul lui Galliani

Adriano Galliani, bossul milanezilor în lipsa lui Silvio Berlusconi, l-a contactat personal pe "Pippo" și i-a transmis că se bucură de sprijinul total al conducerii și fanilor. "Mi-a spus că eu sunt un simbol, cam ca Paolo Maldini, de aceea nu am altceva de făcut decât să semnez. În plus, fiecare stagiune cu Milan parcă este altceva. De exemplu, de la zero puncte în clasament, am ajuns lideri. Și asta, după cinci ani de zile! Vă vine să credeți că Milan nu a mai fost lider de cinci ani? La noi, forța grupului reprezintă esența succesului, dar contează mult și omogenitatea psihică a lotului. Suntem un grup de fotbaliști care jucăm aici de opt ani consecutivi. E ceva, nu?", încheie, retoric, unul dintre cei mai mari atacanți din istoria fotbalului italian.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]