INCREDIBIL | Casa șefului arbitrilor din Grecia a fost incendiată. Toate competițiile fotbalistice au fost suspendate

Grecia a suspendat miercuri toate competițiile fotbalistice din țară, după o presupusă incendiere a locuinței președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, notează Reuters.
INCREDIBIL | Casa șefului arbitrilor din Grecia a fost incendiată. Toate competițiile fotbalistice au fost suspendate

Grecia a suspendat miercuri toate competițiile fotbalistice din țară, după o presupusă incendiere a locuinței președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, notează Reuters.

Casa lui Giorgos Bikas din nordul Greciei a suferit daune majore în urma unui incendiu care a izbucnit miercuri dimineață. Niciunul dintre membrii familiei Bikas nu se afla în locuință la ora incidentului. Soția lui Bikas a plecat de acasă cu două ore înainte de incendiu pentru a-și vizita fiul în Salonic.

Incendierea intenționată este suspectată, dar cauza izbucnirii focului este încă investigată. Federația de Fotbal din Grecia a anunțat că toate competițiile fotbalistice (campionate și cupă) au fost suspendate cel puțin o săptămână, până la finalizarea investigației cu privire la cauza incendiului. Potrivit unui comunicat, forul din Grecia și-a exprimat susținerea necondiționată pentru Giorgios Bikas.

Federația Elenă de Fotbal a informat forul mondial FIFA și cel european UEFA în legătură cu această decizie. Incidentul vine la o săptămână după ce un membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor a fost amenințat cu moartea de către două persoane care au venit la ușa locuinței acestuia. Imediat, cei trei membri ai comisiei și-au dat demisia.

Cele mai importante cluburi din Grecia și-au anunțat susținerea pentru Comisia Centrală a Arbitrilor, condamnând aceste violențe și cerându-i guvernului elen să-i prezinte în fața justiției pe cei vinovați de incendierea locuinței șefului arbitrilor.

„Nu trebuie să ne predăm în fața acestor mafioți. Trebuie să fim puternici și uniți împotriva acestor criminali. Este șocant faptul că această criminalitate organizată nu numai că nu este eradicată, dar acum pune viața unor oameni în pericol”, se arată într-un comunicat al grupării POK Salonic.

„Nu putem să asistăm nepăsători la incendierea locuințelor unor oameni și să vorbim despre fotbal. Chiar dacă tribunalul va anunța un verdict în 2020 (n.r. – în privința anchetei care vizează grupul infracțional organizat), trebuie să așteptăm și reluăm campionatul abia atunci”, a fost poziția oficială a clubului Panathinaikos Atena.

În prezent, activitățile zilnice ale Comisiei Centrale a Arbitrilor din Grecia sunt conduse de către o „comisie de tranziție” numită de FIFA, care are ca obiectiv eradicarea corupției în fotbalul elen și aducerea reglementărilor sale în conformitate cu standardele internaționale.

Începutul sezonului fotbalistic în Grecia a fost amânat cu două săptămâni în septembrie, printr-o decizie a guvernului, din pricina unei dispute privind selecția arbitrilor.

SURSA: MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]