„În mintea mea știu ce am de făcut”** ‘Mou’ va cere o discuție cu șefii Realului. Anunțul făcut cu câteva ore înaintea meciului cu Borussia

Madridul se pregătește pentru "remontada", dar Mourinho are calculele lui. Presa din toată lumea îl dă pe The Special One la Chelsea începând din vară, iar portughezul forțează lucrurile și cere o discuție cu șeful Realului.
Robert ZANFIR
"În mintea mea știu ce am de făcut"** 'Mou' va cere o discuție cu șefii Realului. Anunțul făcut cu câteva ore înaintea meciului cu Borussia

Madridul se pregătește pentru „remontada”, dar Mourinho are calculele lui. Presa din toată lumea îl dă pe The Special One la Chelsea începând din vară, iar portughezul forțează lucrurile și cere o discuție cu șeful Realului.

„În mintea mea știu ce am de făcut„, a declarat Mourinho cu câteva ore înaintea meciului dintre Real și Borussia.

„În mintea mea știu ce am de făcut. La finalul sezonului, o să stau cu președintele și o să discutăm ca prieteni. Avem o relație foarte bună, îmi voi deschide sufletul și îi voi spune ce cred că este mai bine pentru mine. Vom încerca să ajugem la o concluzie”, a spus antrenorul pentru cei de la ITV.

Mourinho a fost întrebat și despre ce le va transmite jucătorilor înaintea meciului: „Probabil nu le voi spune nimic. Cred că, de multe ori, liniștea înseamna mult. Tăcerea mea va spune ce simt”, a mai spus Mourinho.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro