„Il Luce” îi umflă de râs pe cei de la Napoli!** Îi face MEGA-reclamă unui fundaș care a fost turist la Barça: „Este cel mai bun din lume!”

Mircea Lucescu a reintrat în pâine la Șahtior, după pauza forțată cauzată de accidentul auto pe care l-a suferit la începutul anului. Antrenorul român și-a reluat prerogativele și și-a impus ca prioritate adăugarea câtorva milioane la bugetul clubului prin vânzarea de jucători, aceasta fiind în acest moment singura soluție de acoperire a pierderilor după eliminarea prematură din cupele europene. "Il Luce" nu mai ține cont de nimic atunci când vine vorba de posibilitatea ca fundașul echipei sale, Dimitro Cigrinsky, să plece la Napoli. Antrenorul îi face acestuia o reclamă exagerată, fără a ține cont de faptul că acesta s-a întors cu coada între picioare după experiența nereușită de la Barcelona, din urmă cu 3 ani. "Cigrinsky este un profesionist grozav care s-ar descurca de minune la Napoli, deoarece este cel mai bun fundaș central din Europa". Cigrinsky (25 de ani) a plecat de la Șahtior la Barcelona în schimbul a 25 de milioane de euro, după care a revenit în 2010 pentru doar 15 milioane de euro. Ucraineanul a prins la formația catalană doar 851 de minute, dar a cucerit un tilu de campion al Spaniei. De la Mircea Lucescu s-au molipsit până și colaboratorii săi. Alexandru Spiridon, secundul antrenorului român la Șahtior, și-a asumat sarcina "umflării" brazilianului Willian, aflat pe lista lui Chelsea la concurență cu mult mai căutatul belgian al lui Lille, Eden Hazard: "Din câte văd pe net, Chelsea este dispusă să plătească în jur de 35 de milioane de euro pentru Hazard.
"Il Luce" îi umflă de râs pe cei de la Napoli!** Îi face MEGA-reclamă unui fundaș care a fost turist la Barça: "Este cel mai bun din lume!"

Mircea Lucescu a reintrat în pâine la Șahtior, după pauza forțată cauzată de accidentul auto pe care l-a suferit la începutul anului. Antrenorul român și-a reluat prerogativele și și-a impus ca prioritate adăugarea câtorva milioane la bugetul clubului prin vânzarea de jucători, aceasta fiind în acest moment singura soluție de acoperire a pierderilor după eliminarea prematură din cupele europene.

„Il Luce” nu mai ține cont de nimic atunci când vine vorba de posibilitatea ca fundașul echipei sale, Dimitri Cigrinsky, să plece la Napoli. Antrenorul îi face acestuia o reclamă exagerată, fără a ține cont de faptul că acesta s-a întors cu coada între picioare după experiența nereușită de la Barcelona, din urmă cu 3 ani.

„Cigrinsky este un profesionist grozav care s-ar descurca de minune la Napoli, deoarece este cel mai bun fundaș central din Europa”.

Cigrinsky (25 de ani) a plecat de la Șahtior la Barcelona în schimbul a 25 de milioane de euro, după care a revenit în 2010 pentru doar 15 milioane de euro. Ucraineanul a prins la formația catalană doar 851 de minute, dar a cucerit un tilu de campion al Spaniei.

De la Mircea Lucescu s-au molipsit până și colaboratorii săi. Alexandru Spiridon, secundul antrenorului român la Șahtior, și-a asumat sarcina „umflării” brazilianului Willian, aflat pe lista lui Chelsea la concurență cu mult mai căutatul belgian al lui Lille, Eden Hazard:

„Din câte văd pe net, Chelsea este dispusă să plătească în jur de 35 de milioane de euro pentru Hazard. De aceea, considerăm că oferta de 20 de milioane făcută pentru Willian este foarte mică. El nu este cu nimic mai prejos decât Hazard, ba chiar este mai talentat decât acesta în multe aspecte”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Monica Bîrlădeanu în costum de baie la 47 de ani. A făcut furori la piscină! Imaginile sunt incendiare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro