Iarna în care Atletico vinde pe bandă rulantă! Al cincilea plecat de sub comanda lui „Cholo” Simeone

Iarna în care Atletico vinde pe bandă rulantă! Al cincilea plecat de sub comanda lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atletico Madrid continuă să scape de fotbaliștii cu salarii mari. Ultimul pe lista celor care au părăsit clubul este portarul Miguel Angel Moya, transferat gratis la Real Sociedad.

Moya este cel de-al cincilea jucător ce pleacă în această iarnă de la Atletico, după Luciano Vietto (Valencia), Augusto Fernandez (Beijing Renhe), și Yannick Carrasco și Nicolas Gaitan (ambii Dalian Yifang). Atletico, ajunsă între ultimele 16 echipe din Europa league, este pe locul doi în Spania și pare a fi singura echipă ce îi poate fura titlul Barcelonei, fiind la doar 7 puncte în spatele liderului din Primera Division. Oficialii clubului din Madrid vor astfel să reducă din pierderile financiare cauzate de absența echipei din primăvara Ligii Campionilor.

În ciuda faptului că perioada de transferuri s-a închis în Spania pe 30 ianuarie, Sociedad a reușit să încheie tranzacția datorită unei reguli care funcționează în fotbalul iberic, conform căreia un club care a pierdut un jucător în urma achitării clauzei de transfer are la dispoziție o lună pentru a transfera un înlocuitor. Athletic Bilbao plătise clauza de cumpărare de 32 de milioane de euro pentru fundașul lui Sociedad, Inigo Martinez, pe 30 ianuarie.

Moya a apărat de 36 de ori poarta lui Atletico, în Primera Division, după transferul de la Getafe în 2014. Ulterior și-a pierdut locul în favoarea lui locul lui Jan Oblak, iar în acest sezon de doar șapte ori în Europa League și Copa del Rey.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen