Ianis Hagi, interviu impresionant în Daily Mail: „M-am născut cu presiune! Orice am făcut, am fost mereu comparat cu tatăl meu”. Ce spune despre viitorul său la Rangers

Ianis Hagi, interviu impresionant în Daily Mail: „M-am născut cu presiune! Orice am făcut, am fost mereu comparat cu tatăl meu”. Ce spune despre viitorul său la Rangers
  • Publicat:

Ianis Hagi, subiectul numărul 1 în presa sportivă din Scoția după apariția informațiilor potrivit cărora este dorit și de Lazio, a oferit un interviu pe cât de sincer, pe atât de direct, în cotidianul britanic Daily Mail.

Mijlocașul român a comentat situația sa de la Rangers, dar și despre presiunea în care trăiește, fiind fiul marelui Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria fotbalului.

„Pot spune că, din prima zi, m-am născut cu presiune. Oriunde am mers, orice am făcut în viața mea, am fost întotdeauna comparat cu tatăl meu. Și presiunea a fost acolo. Fie că voiam sau nu doream, trebuia să mă obișnuiesc. Dar avantajul meu este că am învățat cu adevărat cum să fac față acestei presiuni, cum să creez un avantaj prin această presiune.

Nu pot fi mândru decât să port acest nume de familie. Presiunea care vine cu ea îmi oferă adrenalina și ambiția de care am nevoie pentru a merge înainte în fiecare zi. Unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus întotdeauna tatăl meu este că ambiția face diferența. Nu contează cât talent ai, trebuie să ai acea ambiție de a fi întotdeauna cel mai bun. Și să treci de cel de lângă tine, chiar dacă este prietenul tău, chiar dacă este fratele tău. Când te afli într-o competiție, trebuie să-l depășești. Cred că am primit această ambiție de la tatăl meu și îmi va rămâne mereu în minte”, a declarat Ianis Hagi.

„Viitorul meu este în mâini bune”

Întrebat despre viitorul său la Rangers, fiind dorit permanent de către Steven Gerrard la echipa din Glasgow, Ianis nu a dorit să ofere un răspuns cert, însă a dezvăluit că are încredere în impresarii săi și se simte foarte bine în tricoul „protestanților”.

„Nu pot să vă spun totul. Am agenții mei, AC Talent, care muncesc foarte mult pentru mine, am credință și încredere în ei. Deci, viitorul meu este pe mâini bune datorită agenților mei. Singura dorință pe care o am este ca Dumnezeu să mă mențină sănătos. Oriunde aș juca, indiferent de echipă sau de orice competiție, este scopul meu să fiu cel mai bun”, a mai spus mijlocașul.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele