I-a ajuns! Schweinsteiger pleacă de la United după ce a fost umilit de Mourinho. Transferul surprinzător care-l face coleg cu un fotbalist român

I-a ajuns! Schweinsteiger pleacă de la United după ce a fost umilit de Mourinho. Transferul surprinzător care-l face coleg cu un fotbalist român
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aventura lui Bastian Schweinsteiger (32 de ani) la Manchester United e foarte aproape de final, iar mijlocașul german se află în discuții cu Chicago Fire pentru un transfer în MLS.

Câștigător al Cupei Mondiale cu Germania, Schweinsteiger nu a intrat niciodată în planurile lui Mourinho de la venirea portughezului pe Old Trafford, iar în ultimele luni a trecut printr-o perioadă foarte grea, cauzată de deciziile greu de înțeles ale managerului. „Schweini” a fost anunțat că nu va conta în noul sezon, iar „The Special One” i-a interzis să se antreneze alături de prima echipă, până la finalul lunii trecute, când Mourinho a revenit asupra deciziei și i-a oferit șansa de a reveni la o formă fizică bună care să-i permită să-și găsească mai ușor o nouă destinație.

Acum, The Telegraph anunță că Schweinsteiger e aproape de plecarea de pe Old Trafford, mijlocașul retras între timp din naționala Germaniei preferând o mutare în MLS, la Chicago Fire, echipa lui Răzvan Cociș, care a terminat pe ultimul loc stagiunea din MLS proaspăt încheiată. Sursa citată notează că Schweinsteiger a avut o întâlnire cu Veljko Paunovic, antrenorul sârb de la Chicago, iar Robert Schneider, agentul său, face tot posibilul pentru a ajunge la o înțelegere cu șefii de pe Old Trafford privind încetarea contractului care expiră în vara lui 2018.

Schweinsteiger ar putea urma, astfel, un drum brevetat de alte nume importante ale fotbalului mondial, care au preferat să-și petreacă ultima parte a carierei în MLS, campionat care oferă salarii foarte bune, dar în care nivelul jocului este încă destul de departe de cel din marile ligi ale Europei.

În ultima ediție de campionat, Chicago Fire a fost cea mai slabă echipă din MLS. Formația lui Răzvan Cociș a terminat sezonul regulat pe ultimul loc în Conferința de Est și a avut cel mai slab bilanț din întreaga competiție, strângând doar 31 de puncte în cele 34 de etape ale sezonului regulat. Noua stagiune din MLS va începe în martie 2016.

8 milioane de euro valorează Bastian Schweinsteiger, conform transfermarkt.de.

 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele