Goluri de poveste

Goluri de poveste
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul sezon se anunță incendiar! În prima etapă din Premier League, Cesc Fabregas a marcat un gol de poveste, iar noul “galactic” Benzema a reușit și el să înscrie în amicalul cu Real Sociedad, câștigat de madrileni cu 2-0.

Everton au încasat șase goluri pe propriul teren de la “tunarii” lui Wenger (scor 1-6), despre care se spunea că nu mai au nicio speranță să se mențină în topul echipelor din Premier League, odată cu plecările lui Adebayor și Kolo Toure. Însă Wenger a mutat bine, singurul său transfer din această vară, olandezul Vermaelen, marcând chiar la debut. Francezul s-a dovedit inspirat și când nu l-a lăsat pe Fabregas să plece la Barcelona, căpitanul lui Arsenal reușind “dubla” în partida cu Everton. Memorabil este al doilea gol înscris de Fabregas (infografia 1), care, primind o pasă de la portarul Almunia, a făcut o incursiune de 60 de metri, a driblat doi adversari și a marcat din afara careului cu un șut puternic cu piciorul drept. După această reușită, Fabregas a arătat spectatorilor un tricou al lui Arsenal cu numele lui Jarque, fostul căpitan al lui Espanol, decedat în urma unui atac de cord.

Show cu Benzema și Cristiano Ronaldo

Real Madrid nu face cadouri! Au demonstrat-o oamenii lui Pellegrini când au fost invitați să joace un amical cu Real Sociedad sâmbătă, când clubul a împlinit 100 de ani de la înființare. “Galacticii” au deschis scorul prin Benzema (infografia 2), francezul reușind al doilea său gol în tricoul madrilenilor. Cristiano Ronaldo a executat perfect o lovitură liberă, însă portarul Bravo a reușit să respingă. Benzema, plasat perfect în careul mic, a trimis mingea în poartă.

Englezii de la Everton vor ține minte toată viața prima etapă din acest sezon. Ei nu au mai încasat șase goluri pe propriul teren de 32 de ani, când Manchester United i-a bătut cu 6-2.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Samsung Galaxy A55 și A35 au fost lansate în România. Primele noastre impresii
Samsung Galaxy A55 și A35 au fost lansate în România. Primele noastre impresii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup