„Gold Keeper”. United îl face pe De Gea cel mai bine plătit portar din istorie. Contractul incredibil pregătit de „diavoli”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • David De Gea are un sezon excelent la Manchester United, iar oficialii clubului îi pregătesc prelungirea contractului. Spaniolul nu doar că va deveni cel mai bine plătit portar în activitate, dar și cel mai bine remunerat goalkeeper din istorie.

După un sezon mizerabil, în care a ratat prezența în Europa, United a revenit în forță în Premier League, sub comanda lui Van Gaal. „Diavolii” sunt pe trei în campionat, după 15 etape disputate, la 8 lungimi distanță de liderul Chelsea.

Unul dintre principalii artizani ai revirimentului trupei de pe Old Trafford a fost David De Gea, portarul de 24 de ani. Deși a avut în față mai tot timpul o apărare improvizată, ca urmare a deselor accidentări – Jones, Smalling, Shaw, Rojo sau Smalling au fost indisponibili în diferite momente -, ibericul a fost un adevărat „înger păzitor” al buturilor.

United are 5 victorii consecutive în Premier League, primind în aceste partide doar 3 goluri, deși au avut deplasări grele, la Arsenal sau Southampton. Ca atare, Board-ul îi pregătește, potrivit The Sun, un nou contract lui De Gea. Acesta va primi în următoarele 5 sezoane nu mai puțin de 36 de milioane de lire. Ceea ce îl va face nu doar cel mai bine plătit goalkeeper în activitate, dar și din istoria fotbalului: Buffon, Casillas sau Neuer – ca să îi numim doar pe cei mai emblematici goalkeeperi ai ultimului deceniu – nu au ajuns la o sumă de peste 7 milioane de lire pe sezon.

Lui De Gea îi expiră în vara lui 2016 contractul actual, iar oficialii de pe Old Trafford se tem ca nu cumva Real Madrid să intre pe fir și să îl „fure”.

18 milioane de lire i-a plătit United lui Atletico pentru De Gea, în 2011

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele