Gigi nu știe pe cine să dea vina, răspunsul vine de la Messi!** INCREDIBIL Steaua și Barça, „sufocate” de aceeași problemă

Jurnaliștii de la cotidianul spaniol El Pais au descoperit unul dintre motivele pentru care campioana FC Barcelona a avut un start mai puțin bun în noul sezon. Dacă adversarii se zbat din răsputeri să îi prindă din urmă pe jucătorii catalanilor, firma de echipament sportiv Nike le-a oferit acestora soluția pe tavă. Tricourile realizate în acest an de celebrul producător american, după o tehnologie Dri-fit care implică utilizarea unor materiale reciclabile, se dovedesc unele extrem de dăunătoare pentru perfomanțele sportive. Messi, Iniesta și ceilalți jucători ai Barcelonei sau plâns de faptul că noile echipamente rețin transpirația și nu o elimină precum se întâmpla în cazul celor de anul trecut, fapt care incomodează mult mișcarea în timpul jocului. "Defecțiunea" a fost recunoscută inclusiv de reprezentanții Nike, care au precizat că vor căuta o soluție pentru remedierea problemei. De același neajuns s-a lovit și tenismenul spaniol Rafael Nadal în timpul turneului Australian Open din luna ianuarie a acestui an, sportivul fiind imaginea producătorului american. Nike a mai creat astfel de echipamente și pentru alte formații importante din Europa, precum Manchester United, Arsenal sau Inter. În România sunt mai multe echipe îmbrăcate de același sponsor tehnic, însă doar Steaua a beneficiat de rânduri de tricouri care utilizează tehnologia blamată de cei de la FC Barcelona, aceasta putând fi o explicație pentru evoluțiile mai puțin convingătoare din ultima lună ale formației
Gigi nu știe pe cine să dea vina, răspunsul vine de la Messi!** INCREDIBIL Steaua și Barça, "sufocate" de aceeași problemă

Jurnaliștii de la cotidianul spaniol El Pais au descoperit unul dintre motivele pentru care campioana FC Barcelona a avut un start mai puțin bun în noul sezon. Dacă adversarii se zbat din răsputeri să îi prindă din urmă pe jucătorii catalanilor, firma de echipament sportiv Nike le-a oferit acestora soluția pe tavă. Tricourile realizate în acest an de celebrul producător american, după o tehnologie Dri-fit care implică utilizarea unor materiale reciclabile, se dovedesc unele extrem de dăunătoare pentru perfomanțele sportive.

Messi, Iniesta și ceilalți jucători ai Barcelonei s-au plâns de faptul că noile echipamente rețin transpirația și nu o elimină precum se întâmpla în cazul celor de anul trecut, fapt care incomodează mult mișcarea în timpul jocului. „Defecțiunea” a fost recunoscută inclusiv de reprezentanții Nike, care au precizat că vor căuta o soluție pentru remedierea problemei.

De același neajuns s-a lovit și tenismenul spaniol Rafael Nadal în timpul turneului Australian Open din luna ianuarie a acestui an, sportivul fiind imaginea producătorului american. Nike a mai creat astfel de echipamente și pentru alte formații importante din Europa, precum Manchester United, Arsenal sau Inter. În România sunt mai multe echipe îmbrăcate de același sponsor tehnic, însă doar Steaua a beneficiat de rânduri de tricouri care utilizează tehnologia acuzată de cei de la FC Barcelona.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania