George Pușcaș, apărat de managerul lui Reading după ratările din înfrângerea cu Watford: „A fost în același loc, luni a marcat”. Nota dezastruoasă pe care a luat-o

George Pușcaș, apărat de managerul lui Reading după ratările din înfrângerea cu Watford: „A fost în același loc, luni a marcat”. Nota dezastruoasă pe care a luat-o
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Pușcaș nu trece prin cea mai bună perioadă la Reading, însă se bucură de sprijinul managerului său în continuare. Așa s-a întâmplat și după duelul de vineri, cu Watford, în deplasare, încheiat cu înfrângere pentru „The Royals”, scor final 2-0.

Chiar dacă a dezamăgit la națională în partida din Armenia, fiind eliminat în repriza secundă, Pușcaș a revenit cu gol în Anglia, luni, în victoria cu Derby, 3-1. Lucrurile au stat aseară complet diferit însă, atacantul român a avut mai multe ratări, iar una dintre acestea, notează presa britanică, ar putea concura chiar la titlul de „ratarea anului”. Pușcaș a fost titular, iar în minutul 64 i-a lăsat locul lui Lucas Joao.

Reading a fost condusă încă din startul partidei, prin dubla lui Ismaila Sarr, iar alb-albaștrii nu au mai reușit să revină în meci, deși au avut 17 ocazii de gol, din care 5 șuturi pe poartă.

George Pușcaș, apărat de managerul lui Reading, după ratările cu Watford: „Nu este nimeni de vină”. A primit nota 3 pentru prestația sa

Managerul lui Reading, sârbul Veljko Paunovic, a ținut să-l apere pe George Pușcaș în cadrul conferinței de presă de la finele meciului.Tehnicianul nu a dorit să destabilizeze echipa și a avut un discurs plin de optimism, chiar dacă formația sa a plecat învinsă de pe Vicarage Road.

Românul de la Reading a primit nota 3 din partea jurnaliștilor britanici pentru evoluția sa. Pușcaș a ratat singur portarul.

„George Pușcaș a fost în același loc și luni, cu Derby, și a marcat. Acest grup de jucători este dintre cele mai bune cu care am lucrat. Dacă cineva ratează, nimeni nu este de vină. Din contră, voi continua să încurajez munca echipei. Partea dificilă  a jocului este rezultatul. Am jucat un fotbal excelent împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din campionat. Execuția este foarte importantă, azi nu a fost cu noi”, a declarat Paunovic la finele partidei.

Reading se află pe locul 6 în Championship în acest moment, ultima poziție care permite accesul în play-off-ul de promovare în Premier League. Cu 66 de puncte acumulate după 41 de runde, alb-albaștrii nu au motive de relaxa pe final de sezon, întrucât la un punct în spate și cu două meciuri mai puțin disputate se poziționează urmăritoarea Bournemouth.

 

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pericolul mortal care s-ar ascunde sub capota de la Dacia. Revoltă în masă a șoferilor după descoperirea făcută
Pericolul mortal care s-ar ascunde sub capota de la Dacia. Revoltă în masă a șoferilor după descoperirea făcută
Cât fac 9X9? O fetiță a ȘOCAT toată școală cu răspunsul ei! Vezi ce a scris în lucrare. Nimanui nu i-a venit sa creada.
Cât fac 9X9? O fetiță a ȘOCAT toată școală cu răspunsul ei! Vezi ce a scris în lucrare. Nimanui nu…
Prima reacție a Mishei, după ce s-a aflat că a fost înșelată de  Connect-R în timpul mariajului. A luat o decizie la care nimeni nu se aștepta
Prima reacție a Mishei, după ce s-a aflat că a fost înșelată de Connect-R în timpul mariajului. A luat o…
Manchester City n-a terminat sezonul, dar pregătește deja lovitura verii pentru 85 de milioane de euro
Manchester City n-a terminat sezonul, dar pregătește deja lovitura verii pentru 85 de milioane de euro
Ioana Tufaru se plânge de ani buni de lipsa banilor. Merge, însă, anual la mare. Fiica Andei Călugăreanu a dezvăluit cât cheltuie
Ioana Tufaru se plânge de ani buni de lipsa banilor. Merge, însă, anual la mare. Fiica Andei Călugăreanu a dezvăluit…
Prin ce a ajuns să treacă Claudiu Răducanu! Se judecă cu fiul lui, după o mărire cu 11 lei a pensiei alimentare
Prin ce a ajuns să treacă Claudiu Răducanu! Se judecă cu fiul lui, după o mărire cu 11 lei a…
GREȘEALA făcută de toți BĂRBAȚII când URINEAZĂ! Este GREȘIT SĂ...
GREȘEALA făcută de toți BĂRBAȚII când URINEAZĂ! Este GREȘIT SĂ...
Vară plină de ploi devastatoare şi vijelii puternice. Meteorologii anunţă pentru ce să ne pregătim în următoarele luni
Vară plină de ploi devastatoare şi vijelii puternice. Meteorologii anunţă pentru ce să ne pregătim în următoarele luni
Șoc la PRO TV! Bobonete și Dorel au rămas fără colegul de echipă din Las Fierbinți după un dialog ireal șefii serialului
Șoc la PRO TV! Bobonete și Dorel au rămas fără colegul de echipă din Las Fierbinți după un dialog ireal…
Lumea teatrului e în lacrimi! A murit o ACTRIȚĂ legendară. A părăsit scena
Lumea teatrului e în lacrimi! A murit o ACTRIȚĂ legendară. A părăsit scena
Câți lei primesc amendă șoferii din România, dacă în mașina lor sunt mai mult de 5 persoane
Câți lei primesc amendă șoferii din România, dacă în mașina lor sunt mai mult de 5 persoane
Moșii de vară 2023. Ce NU se face cu o zi înainte de Rusalii? Este mare păcat și aduce ghinion!
Moșii de vară 2023. Ce NU se face cu o zi înainte de Rusalii? Este mare păcat și aduce ghinion!
Top 50 de vedete topless la mare și în poziții incitante! Pe ce loc sunt Antonia, Margherita și Elena Udrea
Top 50 de vedete topless la mare și în poziții incitante! Pe ce loc sunt Antonia, Margherita și Elena Udrea
Persoanele cele mai fascinante au această grupă de sânge. Ce spune despre tine grupa de sânge
Persoanele cele mai fascinante au această grupă de sânge. Ce spune despre tine grupa de sânge
Țara arde și baba se piaptănă? Ordin bizar dat de Vladimir Putin
Țara arde și baba se piaptănă? Ordin bizar dat de Vladimir Putin
Americanul celebru pe TikTok își ia adio de la România. Experiențe neașteptate și decizia de a pleca
Americanul celebru pe TikTok își ia adio de la România. Experiențe neașteptate și decizia de a pleca
BANCUL ZILEI. Bulă: Ospătar, ăsta e cotlet de miel sau de porc?
BANCUL ZILEI. Bulă: Ospătar, ăsta e cotlet de miel sau de porc?
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Suedia găzduieşte primul campionat european de sex
Suedia găzduieşte primul campionat european de sex
Motor defectuos pe Dacia, Renault și Nissan
Motor defectuos pe Dacia, Renault și Nissan
Iulia Vântur, dans senzual pe scenă, în fața lui Salman Khan. Ce a răspuns însă iubitul ei când a fost întrebat de căsătorie
Iulia Vântur, dans senzual pe scenă, în fața lui Salman Khan. Ce a răspuns însă iubitul ei când a fost…