„Gazza” se mândrește cu un record greu de egalat:** „Am tras 16 linii de cocaină și beam 4 sticle de whisky pe zi”

  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști ai Angliei, iar acum își petrece timpul într-o clinică de dezintoxicare.

Paul Gascoigne (44 de ani) a declarat într-un interviu televizat că în cele mai deprimante zile obișnuia să bea în medie patru sticle de whisky și să inhaleze cocaină în doze foarte mari.

„Jucam la Middlesbrough și în timpul unei vizite în Libia am ieșit să beau cu doi dintre băieții dictatorului Gaddafi. Am reușit să îi îmbăt pe amândoi și ne-am dus împreună într-unul dintre buncărele tatălui lor, acolo unde am semnat pe un obiect. Cred că era o bombă.

Țin minte că cel mai mult am tras 16 linii de cocaină într-o zi. În acea perioadă beam în medie patru sticle de whisky pe zi. Primele două aveau darul de a mă opri din tremurat”, a declarat Paul Gascoigne pentru The Sun.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…