Gardoș: „Southampton îmi pregătește un program special. Ei consideră că nici din punct de vedere medical nu sunt 100% și nu vor să riște nimic”

Gardoș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Southampton a început cu un eșec noul sezon, Liverpool reușind să se impună cu 2-1 pe teren propriu. Noua achiziție a „Sfinților”, Florin Gardoș, va avea nevoie de o perioadă de trei-patru săptămâni de acomodare la stilul și ritmul englezesc.

Gardoș a precizat că staff-ul celor de la Southampton i-a pregătit un program special de antrenament și unul de recuperare, fostul fundaș al Stelei nefiind 100% apt nici din acest punct de vedere.

În aceste condiții, e destul de greu de crezut ca selecționerul Victor Pițurcă să se bazeze pe el în perspectiva meciului cu Grecia. Gardoș știe că fără meciuri în picioare îi va fi foarte greu să prindă un loc în lotul naționalei.

Gardoș a vorbit și despre situația fostului său coechipier de la Steaua, Vlad Chiricheș. Gardoș a precizat că din informațiile sale, Chiricheș va rămâne la Tottenham și pentru acest sezon.

„Nu am apucat să văd meciul celor de la Southampton, am fost până acasă în Satu Mare, iar acum mă duc în Anglia. Cei de la Southampton îmi pregătesc un program special pentru a mă adapta. Ei consideră că nici din punct de vedere medical nu sunt 100% și nu vor să riște nimic. E concurență pe post, dar asta e, voi încercă să mă impun.

Dacă voi apuca să joc la echipa de club, voi juca și la națională. Fără meciuri, e greu să fiu folosit într-un meci atât de important cum e cel cu Grecia.

Eu știu că Vlad nu pleacă. Am discutat puțin cu impresarul lui și el mi-a spus că englezii vor să-l păstreze pe Chiricheș”, a declarat Florin Gardoș la Sport.ro.

6,8 milioane euro au plătit englezii pentru transferul fundașului în vârstă de 25 de ani

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele