Galata a pierdut iar!** Hagi: „A fost o seară în care am întristat pe toată lumea”

Redactor:
Bitescu Wili
Galata a pierdut iar!** Hagi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă, după înfrângerea,
cu scorul de 2-0, din meciul de pe teren propriu cu Genclerbirligi,
că a fost o seară în care el și jucătorii săi au întristat pe toată
lumea, pe stadionul Ali Sami Yen, de care Galatasaray se desparte
în acest an

„De-a lungul timpului, pe acest teren s-au obținut
performanțe foarte frumoase. A fost o seară în care am întristat pe
toată lumea. Nu voia nimeni o astfel de seară și toată lumea
trebuie să facă o analiză acasă. Acest stadion este unul pe care
s-au făcut performanțe mari. Mi-aș fi dorit să fi rămas astfel. Am
intrat pe teren cu dorința de a învinge, dar a fost o lipsă de
concentrare. Nu îmi explic primele 20 de minute. Suporterii au
dreptate. Nu reușesc în niciun fel să îmi explic prima repriză. Vom
avea un stadion nou. Cu siguranță acolo trebuie să apărem cu o
echipă nouă, în cel mai bun mod”
, a spus Hagi.

Potrivit ajansspor.com, Hagi are în acest al doilea mandat la
Galatasaray un palmares inferior celui al predecesorului său, Frank
Rijkaard. Hagi a înregistrat în cele opt meciuri de până acum două
victorii, două rezultate de egalitate și patru înfrângeri,
acumulând 8 puncte. În schimb, Rijkaard a obținut în primele opt
etape ale acestui sezon, până în momentul plecării de la
Galatasaray, 12 puncte (4 victorii, 4 înfrângeri).

Formația Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, a fost învinsă,
sâmbătă, pe stadionul Ali Sami Yen, cu scorul de 2-0 (2-0), de
echipa Genclerbirligi, într-un meci din etapa a XVI-a a
campionatului Turciei. Din 2011, Galatasaray va juca partidele de
pe teren propriu pe un stadion nou, Turk Telekom Arena.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele