Furt calificat!** Derby d’Italia era să se termine cu o bătaie după o fază în care Milan a avut un gol VALABIL anulat

Furt calificat!** Derby d'Italia era să se termine cu o bătaie după o fază în care Milan a avut un gol VALABIL anulat
  • Publicat:
  • Actualizat:

AC Milan și Juventus au încheiat la egalitate (1-1) în derby-ul etapei a 25-a, dar meciul a fost stricat de două erori grave de arbitraj. Nemulțumit că lui Muntari i-a fost refuzat un gol valabil, președintele „diavolilor”, Adriano Galliani, a vrut să-l bată la pauză pe centralul Paolo Tagliavento, dar și pe antrenorul oaspeților, Antonio Conte.

Juventus rămâne neînvinsă cu 13 etape înainte de finalul sezonului, deși a început catastrofal meciul de pe „San Siro”, unde câștigase cu 2-1 în urmă cu două săptămâni, în Cupa Italiei. Eroarea imensă a lui Bonucci i-a prilejuit lui Nocerino deschiderea scorului (15), dar faza meciului avea să se consume după 10 minute, într-o perioadă în care „diavolii” dominau jocul cu autoritate. Fundașul Mexes a reluat cu capul de la 11 metri după un corner, dar Buffon a respins in-extremis. Mingea a sărit însă la Muntari, care a încercat finalizarea din șase metri, dar același Buffon s-a opus cu un plonjon miraculos! Reluările au arătat însă că mingea trecuse aproape cu un metru de linia porții în momentul intervenției portarului juventin. Deși centralul Tagliavento a validat în primă fază golul, acesta a întors decizia la semnalizarea asistentului Romagnoli, moment în care Adriano Galliani, președintele gazdelor, a făcut o criză de nervi.

Conte, înjurat de Galliani
În pauză, Galliani a coborât la vestiare și s-a certat cu ofițerul de presă al „bianconerrilor”, fiind oprit cu greu de stewarzi să nu sară la gâtul arbitrului Tagliavento. Aflat în apropiere, Conte a simțit și el furia milanzului, care i-a adresat mai multe înjurături antrenorului oaspeților, pe care l-a amenințat și cu bătaia. „Mingea a intrat un metru în poartă!”, s-a lamentat Galliani, care a părăsit apoi furios stadionul.

Berlusconi cere probe video
Și torinezii au motive să fie nemulțumiți de arbitrajul din derby! În minutul 80, la scorul de 1-0, Matri a trimis mingea în poartă, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid la Vucinic, care nu a fost însă implicat în fază. Controversele de sâmbătă l-au făcut pe Silvio Berlusconi să ceară implementarea tehnlogiei video în fotbal: „Avem nevoie de ea pentru o intepretare mai corectă a jocului. Ne-ar scuti de multe neplăceri!”. În urmă cu trei zile, în cadrul întâlnirii FIFA Task Force s-a discutat foarte serios despre acceptarea reluărilor video în cazul fazelor controversate din timpul unui meci.

Eu urmăream mingea, nu linia porții! Chiar dacă mi-aș fi dat seama că e gol, nu i-aș fi spus arbitrului
Gianluigi Buffon, portar Juventus

N-am ce să le reproșez arbitrilor. Ne ținem gura închisă și îi lăsăm să muncească. Scandalul nu e parte din caracterul meu

Max Allegri, antrenor AC Milan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele