I-a compromis PSG cariera lui Neymar? Ies la iveală detalii șocante din interiorul clubului: ce a fost îndemnat să facă brazilianul, care în ultimii 6 ani a suferit 20 de accidentări

  • Publicat:

Neymar (31 de ani) a părăsit accidentat duelul PSG – Lile 4-3, de pe 19 februarie, iar la câteva zile distanță clubul parizian a anunțat că fotbalistul va fi supus unei intervenții chirurgicale la glezna dreaptă. Brazilianul urmează să lipsească aproximativ trei luni de pe teren, astfel că sezonul 2022 – 2023 s-a încheiat pentru el.

Neymar a adunat un total de 20 de accidentări în tricoul lui PSG

Transferat în august 2017 de PSG, pentru colosala sumă de 222 milioane de euro, cea mai mare din istoria fotbalului, Neymar nu și-a putut demonstra adevăratul nivel pe Parc des Princes, deoarece în ultimii 6 ani de zile a fost măcinat de accidentări. Ultima problemă medicală a brazilianului a apărut pe 19 februarie, în duelul PSG – Lile 4-3, din runda cu numărul 24 a campionatului Franței. După câteva analize amănunțite efectuate în cadrul clubului, staff-ul medical a ajuns la concluzia că Neymar trebuie operat din nou la glezna dreaptă. Însă, această accidentare este ultima dintr-un lung șir de probleme cu care s-a confruntat Neymar.

Din momentul în care a semnat cu PSG și până în prezent, Neymar a adunat un total de 20 de accidentări suferite, majoritatea dintre ele la piciorul drept. În total, brazilianul a ratat 91 de meciuri oficiale și a fost indisponibil 502 zile, se arată într-un material publicat de AS.com. La aceste statistici negre ar urma să se adauge și datele generate de noua accidentare, astfel că Neymar ar putea ajunge la peste 100 de meciuri oficiale ratate pentru PSG și aproape 600 de zile de indisponibilitate. Și, așa cum am precizat deja, majoritatea problemelor au apărut la piciorul drept.
Jurnaliștii de la AS.com, care îi citează pe francezii de la L’Equipe, dezvăluie că problemele lui Neymar de la piciorul drept au un istoric cel puțin interesant. Brazilianul ar fi fost transferat accidentat de la Barcelona, în 2017, iar din examenul medical reieșea că jucătorul trebuie supus unei intervenții chirurgicale la gleznă. Însă, având în vedere suma uriașă de bani care a fost plătită pentru el, dar și expunerea mediatică de care a avut parte Neymar în acea perioadă, clubul PSG a decis să excludă posibilitatea unei operații. Astfel, atacantul și-a făcut debutul în tricoul lui PSG cu o gleznă dreaptă accidentată, care de altfel l-a împiedicat în primăvara următorului an să joace în optimea cu Real Madrid din Liga Campionilor.

„Specialiștii în ortopedie au avertizat clubul PSG despre starea lui Neymar”, scriu spaniolii de la AS.com, care nu pun punctul pe „i”, dar lasă de înțeles că decizia parizienilor din 2017 ar fi putut avea un impact asupra problemelor medicale ce au apărut ulterior în cariera brazilianului.

Neymar mai are contract la Paris până în 2017

În altă ordine de idei, Neymar nu pare tentat să o părăsească pe PSG până la finalul contractului. După ultima prelungire, atacantul a semnat o înțelegere valabilă până la data de 30 iunie 2027. Brazilianul se simte mai fericit ca niciodată pe Parc des Princes, având în vedere și salariul colosal pe care îl încasează, iar toate indiciile sugerează că actualul contract va fi dus la sfârșit de jucător.

De partea cealaltă, PSG pare mai decisă ca niciodată să renunțe la Neymar, după cum au indicat ultimele materiale apărute în presa internațională. Rămâne de văzut care va fi soarta lui Neymar și dacă își va mai putea atinge vreodată potențialul maxim.

Doar 173 de meciuri a jucat Neymar în cei aproape 6 ani petrecuți pe Parc des Princes, reușind să înscrie 118 goluri și să ofere 77 de pase decisive.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Catinca Roman, dezvăluiri tulburătoare despre Petre Roman! Ce i-a făcut tatăl vitreg, în copilărie
Catinca Roman, dezvăluiri tulburătoare despre Petre Roman! Ce i-a făcut tatăl vitreg, în copilărie
Fetiță de 8 luni, botezată cu apă cu dezinfectant. Nașul a simțit o arsură pe mână
Fetiță de 8 luni, botezată cu apă cu dezinfectant. Nașul a simțit o arsură pe mână
Steliano Filip a divorțat pentru că soția nu a vrut să treacă la religia penticostală și s-a recăsătorit
Steliano Filip a divorțat pentru că soția nu a vrut să treacă la religia penticostală și s-a recăsătorit
Încă o stea în galaxia Parisului?! PSG, gata de un nou transfer stelar! Clubul cere 150 de milioane de euro
Încă o stea în galaxia Parisului?! PSG, gata de un nou transfer stelar! Clubul cere 150 de milioane de euro
Cutremur în showbiz! Anamaria Prodan anunţă împăcarea cu Reghe
Cutremur în showbiz! Anamaria Prodan anunţă împăcarea cu Reghe
O civilizație ASCUNSĂ, găsită din GREȘEALĂ chiar în Marea N...
O civilizație ASCUNSĂ, găsită din GREȘEALĂ chiar în Marea N...
Iftimoaie, dat afară de la Survivor?! Ce a putut să spună despre fiul lui Kamara i-a şocat pe toţi 😲
Iftimoaie, dat afară de la Survivor?! Ce a putut să spună despre fiul lui Kamara i-a şocat pe toţi 😲
Informația nopții despre Ion ILIESCU! Anunț șocant despre fostul președinte al României
Informația nopții despre Ion ILIESCU! Anunț șocant despre fostul președinte al României
Șoferii pot primi amendă de 2500 de lei pentru un lucru banal. Mulți nu știu asta
Șoferii pot primi amendă de 2500 de lei pentru un lucru banal. Mulți nu știu asta
EXCLUSIV: Mădălina Florea, de la gimnastă a ajuns vicecampioană europeană la alergare pe munte/” În România, când ești sus, toată lumea e cu tine și te susține, dar când cazi, te jignesc și te uită”
EXCLUSIV: Mădălina Florea, de la gimnastă a ajuns vicecampioană europeană la alergare pe munte/” În România, când ești sus, toată…
Donald Trump, primul fost preşedinte american care ar putea fi pus sub acuzare/ Starletă porno:
Donald Trump, primul fost preşedinte american care ar putea fi pus sub acuzare/ Starletă porno: "Voi dansa în stradă dacă…
17 semne de rezistență la insulină. Cine e la risc și ce analize trebuie făcute
17 semne de rezistență la insulină. Cine e la risc și ce analize trebuie făcute
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
Mai frumos decât orice SUV. Volvo-ul care le face pe toate - VIDEO
Mai frumos decât orice SUV. Volvo-ul care le face pe toate - VIDEO