Frank Lampard, prezentat oficial la prima echipă din cariera de antrenor: „Nu va fi ușor, dar abia aștept această provocare”. Obiectivul fixat fostului mijlocaș

Redactor:
Andrei Pal
Frank Lampard, prezentat oficial la prima echipă din cariera de antrenor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Frank Lampard (39 de ani) își începe cariera de antrenor principal la Derby County, în liga a doua engleză, a anunțat, joi, clubul britanic. Iar primul obiectiv al fostului mijlocaș e să ducă ocupanta locului șase în ultimul sezon din Championship în Premier League.

UPDATE: „Lamps” a fost prezentat oficial drept noul antrenor al celor de la Derby County și a oferit prima reacție: „Este prima mea experiență ca antrenor principa, dar am lucrat cu cei mai buni antrenori ai lumii și sunt încrezător în mine și în cei din jurul meu. Nu va fi ușor, nu e niciodată ușor să antrenezi o echipă de fotbal, dar abia aștept această provocare”, a spus Lampard, pentru site-ul oficial al clubului englez.


Știrea inițială:

Frank Lampard, ajuns la 39 de ani, este gata să-și înceapă cariera de antrenor. Fostul mare jucător al lui Chelsea poate semna în această vară cu Derby County, echipă de liga a doua din Anglia. Lampard se află în tratative cu echipa care a terminat pe locul 6 în Championship. Potrivit BT Sport, englezul poate semna cu Derby la începutul lunii viitoare.

Fostul mijlocaș a lăsat și el loc de speculații, după ce a declarat că l-ar tenta o eventuală ofertă: „Sunt o persoană ambițioasă și vreau să devin antrenor. Derby este un club cu o istorie bogată. Îmi place echipa, vom vedea dacă voi merge acolo”, a spus Lampard.
   
În cazul în care va semna cu Derby, Lampard îl va lua locul lui Kevin Phillips. Acesta a fost demis după ce a ratat barajul de promovare în Premier League. Echipa a pierdut cu 2-1 la general, în semifinala cu Fulham.

Frank Lampard și-a încheiat cariera de fotbalist la New York City. Ultimul meci l-a disputat în urmă cu un an și jumătate.


articol scris Răzvan Stîngă
   
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…