FOTO | Jucătorii lui Gazișehir Gaziantep au sacrificat o oaie, chiar sub ochii lui Șumudică! S-a mânjit cu sânge pentru a avea noroc

Redactor:
Daniel Anghel
FOTO | Jucătorii lui Gazișehir Gaziantep au sacrificat o oaie, chiar sub ochii lui Șumudică! S-a mânjit cu sânge pentru a avea noroc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii lui Marius Șumudică (48 de ani) de la Gazișehir Gaziantep vor să aibă parte de un sezon bun în prima ligă din Turcia. Antrenorul român a fost martorul unui „ritual” specific zonei în care „Șumi” antrenează.

Aceștia au sacrificat o oaie chiar pe terenul de antrenament și, conform presei locale, s-au și mânjit cu sângele animalului pentru a avea noroc în sezonul care stă să înceapă. Acesta a fost chiar primul antrenament al jucătorilor de la Gazișehir sub comanda lui Șumudică.

De la plecarea din România, din 2017, Marius Șumudică a antrenat două echipe în străinătate. În Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut un an, și la Al Shabab, în zona Golfului, unde s-a aflat tot timp de un sezon. Șumudică a câștigat titlul și Supercupa României cu Astra, în 2016, și i-a dus pe giurgiuveni în primăvara europeană din Europa League.

„În primul rând, sunt foarte fericit să fiu la Gaziantep. Sunt foarte apropiat de Turcia, de fotbalul de aici și am făcut treabă bună recent alături de Kayserispor. Când am venit la Kayseri, era greu cu doar 5000 de suporteri, dar am arătat un fotbal atractiv, care a adus 30.000 de fani la stadion. Mai aveam contract în Arabia Saudită, dar am vrut să revin aici pentru că iubesc țara aceasta. Știu că echipa are un președinte foarte important.

Vreau să-i promit lui, în primul rând, că vom termina în primele 10 echipe. Vom da tot ce avem de fiecare dată, vom juca agresiv și ofensiv. Ne vom ocupa și de transferuri alături de conducere pentru a aduce nume importante. Fanii să creadă în noi, vom face o frumoasă echipă la Gazișehir”, a declarat Șumudică, la prezentarea oficială, potrivit site-ului echipei din Turcia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele