Fotbalul a ÎNGHEȚAT în Spania!** Fotbaliștii nu renunță la grevă, startul sezonului se amână!

Fotbaliștii spanioli își mențin decizia de a intra în grevă pe 20 august, a anunțat, miercuri, Liga Profesionistă de Fotbal din Spania (LFP), la finalul unei reuniuni între cele două părți care s-a încheiat fără rezultate, informează AFP. "Ne-au spus că își mențin decizia de a intra în grevă. Ne vom întâlni din nou vineri, pentru a încerca să găsim o soluție. Dacă va fi necesar, vom lucra în continuare până la sfârșitul săptămânii sau săptămâna viitoare", a declarat președintele ligii spaniole, Jose Luis Astiazarán, după o reuniune cu reprezentanții Asociației Fotbaliștilor Spanioli (AFE). Vineri ar trebui să încapă sezonul 2011/2012 al ligii secunde spaniole, iar sâmbătă Primera Divisio
Fotbalul a ÎNGHEȚAT în Spania!** Fotbaliștii nu renunță la grevă, startul sezonului se amână!

Fotbaliștii spanioli își mențin decizia de a intra în grevă pe 20 august, a anunțat, miercuri, Liga Profesionistă de Fotbal din Spania (LFP), la finalul unei reuniuni între cele două părți care s-a încheiat fără rezultate, informează AFP.

„Ne-au spus că își mențin decizia de a intra în grevă. Ne vom întâlni din nou vineri, pentru a încerca să găsim o soluție. Dacă va fi necesar, vom lucra în continuare până la sfârșitul săptămânii sau săptămâna viitoare„, a declarat președintele ligii spaniole, Jose Luis Astiazarán, după o reuniune cu reprezentanții Asociației Fotbaliștilor Spanioli (AFE).

Vineri ar trebui să încapă sezonul 2011/2012 al ligii secunde spaniole, iar sâmbătă Primera Division.

Președintele Asociației Fotbaliștilor Spanioli, Luis Rubiales, a anunțat, săptămâna trecută, că jucătorii din prima și a doua ligă a campionatului Spaniei vor face grevă în primele două etape ale sezonului, programat să înceapă la 20 august, pentru a protesta față de neplata salariilor. În plus, sindicatul cere ca jucătorii să aibă dreptul să încheie unilateral un contract cu un club, în cazul în care nu sunt plătiți trei luni consecutive.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro