Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Tragedie în fotbalul din Africa de Sud! Fostul internațional Anele Ngcongca a murit în urma unui accident auto, la doar 33 de ani

Tragedie în fotbalul din Africa de Sud! Fostul internațional Anele Ngcongca a murit în urma unui accident auto, la doar 33 de ani

Tragedie în fotbalul din Africa de Sud! Fostul internațional Anele Ngcongca a murit în urma unui accident auto, la doar 33 de ani

Vehiculul în care se deplasa Anele Ngcongca a ieșit în decor, în apropierea orașului Durban, din Africa de Sud, iar fotbalistul a murit în urma impactului.

Jucătorul era aproape de parafarea unui contract cu echipa Amazulu, iar tragedia a îndoliat întreaga țară.

Fostul fundaș al echipei naționale a Africii de Sud, Anele Ngcongca, care a petrecut 9 ani în fotbalul european la echipa belgiană Genk, a suferit traume care au determinat decesul, după ce a fost victima unui accident auto.

Internaționalul sud-african Anele Ngcongca a murit la doar 33 de ani, în urma unui accident auto

Incidentul s-a petrecut în zorii zilei de luni, după cum au anunțat autoritățile competente din Africa de Sud. Tragicul eveniment s-a petrecut pe raza orașului Durban, unde Ncongca călătorea pentru a semna contractul de jucător al echipei Amazulu, împrumutat de la campioana Mamelodi Sundowns.

Șoferul care a produs nenorocirea nu a putut fi recunoscut din cauza rănilor

Un dosar a fost deschis pentru ucidere din culpă, după ce poliția a descoperit că Ncongca nu era la volan în momentul producerii tragicului accident. Șoferul mașinii în care se afla Ngcongca nu a fost identificat și a fost transportat la spital din cauza rănilor grave pe care le-a suferit.

Potrivit unor rapoarte oficiale ale responsabililor sud-africani, el s-ar lupta să supraviețuiască în urma rănilor suferite. Șeful serviciului de poliție sud-african a făcut anunțul oficial: „Azi dimineață, la ora 5, un vehicul în care se aflau 2 persoane a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe autostrada N2 în apropiere de Mtunzini”.

Ngongca a jucat de 53 de ori pentru Africa de Sud și a fost în lotul naționalei pentru Cupa Mondială din 2010, turneu final care a fost organizat în premieră de o țară africană și la care gazdă a fost chiar Africa de Sud.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]