Fostul CFR-ist, Chanturia, aproape de un transfer în Serie A. Unde poate ajunge „Messi al Georgiei”

Fostul CFR-ist, Chanturia, aproape de un transfer în Serie A. Unde poate ajunge "Messi al Georgiei"

Giorgi Chanturia a fost împrumutat de CFR Cluj în sezonul 2014-2015, iar fotbalistul a avut un sezon destul de bun pentru echipa din Gruia. Momentan legitimat la Ural, în Rusia, georgianul este urmărit de Crotone, echipă care dorește să-și întărească lotul cu care va ataca noul sezon din Serie A, conform Gazzamercato.it

Crotone a promovat în acest an pe prima scenă din Italia, iar oficialii clubului au pus ochii pe Chanturia, fostul fotbalist al lui CFR Cluj. Pentru echipa italiană evoluează și românul Adrian Stoian, care a pus umărul serios la promovarea echipei sale în Serie A.

În tricoul CFR-ului, Chanturia a marcat de șase ori în 26 de meciuri, sezon în care echipa din Cluj a terminat pe locul trei în Liga 1. Pentru fotbalistul supranumit „Messi al Georgiei”, pe vremea când juca pentru juniorii Barcelonei, au urmat încă două echipe după plecarea de la CFR Cluj: Duisburg și Ural.

În acest moment, Chanturia este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 750.000 de euro.

Articol scris de DAN MIREA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]