Florentin Matei a ajuns la un acord cu HNK Rijeka! Fostul jucător al Stelei intrase în ultimele șase luni de contract cu Volyn Luțk

  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentin Matei a ajuns la un acord cu HNK Rijeka, echipă ce ocupă locul secund în clasamentul primei ligi din Croația. Mijlocașul român intrase în ultimele șase luni de contract cu Volyn Lyțk. Potrivit DolceSport, Rijeka și clubul din Ucraina și-au dat acordul pentru un transfer imediat al lui Matei.

Florentin Matei se afla la Volyn din 2013, iar în ultimul sezon a evoluat în 18 partide reușind să înscrie 8 goluri și să ofere 5 pase decisive. Matei și-a început cariera la Steaua, în sezonul 2010-2011 a fost împrumutat la Urziceni, apoi a petrecut două stagiuni la Cesena. După 21 de etape, Rijeka are 43 de puncte, la doar două lungimi în spatele liderului Dinamo Zagreb și la o distanță de 4 puncte de ocupanta locului 3, Hajduk Split. Dacă va câștiga campionatul, Rijeka va evolua în UEFA Champions League.

Mijlocașul ofensiv în vârstă de 22 de ani a fost selecționat de două ori la naționala Under 17 a României și de trei ori la reprezentativa Under 19.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…