Fără fiesta pe Camp Nou. Luis Suarez nu va avea parte de o prezentare cum au avut Ibrahimovic și Neymar

Fără fiesta pe Camp Nou. Luis Suarez nu va avea parte de o prezentare cum au avut Ibrahimovic și Neymar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui Luis Suarez la Barcelona a fost confirmat astăzi, după mai multe zile de negocieri între catalani și Liverpool.

Conform presei spaniole, suma de transfer a uruguayanului este estimată la 88 de milioane de euro. Potivit jurnaliștilor iberici, fostul jucător al „cormoranilor” va îmbrăca tricoul blaugrana în următoarele cinci sezoane.

Din păcate, Suarez nu va avea parte de o primire grandioaseă pe Camp Nou, așa cum s-a întâmplat în cazul altor vedete care au ajuns la Barcelona. Atunci, fanii au luat cu asalt arena clubului la prezentările lui Ibrahimovic sau Neymar. Spectacolul oferit de aceștia pe gazon, când au îmbrăcat pentru prima oară echipamentul blaugrana, a fost urmărit de sute de mii de suporteri, atât de pe stadion, cât și din fața televizoarelor sau calculatoarelor. În cazul lui Suarez însă, fiesta va lipsi de pe Camp Nou din cauza pedepsei primite de fotbalist în timpul Campionatului Mondial, după incidentul cu Giorgio Chiellini. Conform deciziei FIFA, Luis nu mai are voie să pășească pe gazon pentru nu mai puțin de 4 luni, iar acest lucru îi va reduce prezentarea oficială la Barcelona la o simplă conferință de presă.

Cum a fost prezentat oficial Ibrahimovic la Bercelona


Cum a fost prezentat oficial Neymar la Bercelona

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online