Fanii Stelei l-au iubit și plâng și acum după el!** Transformat din atacant în playmaker, a ajuns un idol în Italia: ‘MIRACOL!’

Fanii Stelei l-au iubit și plâng și acum după el!** Transformat din atacant în playmaker, a ajuns un idol în Italia: 'MIRACOL!'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cyril Thereau este un nume care aduce amintiri frumoase suporterilor Stelei. Marcator a 10 goluri în 17 meciuri disputate în tricoul „roș-albastru” în sezonul 2006-2007, Thereau i-a impresionat pe fanii din Ghencea prin calitățile sale tehnice, dar și prin eficacitatea dovedită în fața porții.

La finalul unui sezon încheiat pe locul doi de Steaua (la șase puncte de campioana Dinamo), Thereau cucerise deja inimile fanilor, care l-au întâmpinat la ultima etapă de campionat cu un banner uriaș pe care era înscris mesajul: „Cyril Thereau, toujours dans notre coeur” („Cyril Thereau, mereu în inimile noastre”). Steaua nu s-a putut opune însă plecării francezului, care pe 26 iunie 2007 a semnat cu Anderlecht, care a plătit pentru el trei milioane de euro.

Thereau n-a rupt însă gura târgului pe „Constant Vanden Stock”, iar „alb-violeții” l-au trimis înapoi la Charleroi, echipa de unde Steaua își achiziționase golgheterul! După alte 45 de meciuri și 11 goluri marcate în campionatul belgian, Thereau a primit o șansă din partea lui Chievo, care l-a cumpărat în 2010 pentru doar 800.000 de euro.

Momentul culminant al lui Thereau la Chievo s-a petrecut la partida de Cupă cu Udinese (2-1), când antrenorul Di Carlo l-a introdus în minutul 68, iar Thereau i-a „mulțumit” cu un gol marcat cu sânge rece la ultima fază a meciului!

Chievo joacă duminică în deplasare, cu Lecce, iar Thereau spune că fiecare punct obținut e important. Francezul este încântat de noua poziție pe care este folosit de antrenorul Di Carlo, cea de playmaker:

„Traversez o perioadă foarte bună. Sunt fericit atât pe teren, cât și în afara lui. Sunt deja două luni de când suntem într-o formă bună și trebuie să continuăm pe acest drum. Trebuie să acumulăm puncte. Lecce, chiar dacă nu are multe puncte, este o formație puternică, dar mergem acolo cu încredere.”, a spus Thereau în presa din Italia, care mai scrie că francezul devine unul dintre „miracolele de la Chievo”.

2 goluri are Thereau în acest sezon din Serie A

23 de puncte are Chievo după 18 etape, aflându-se pe locul 9 în Serie A

28 de ani are Thereau

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…