Fabregas: „Vreau să revin la Arsenal…ca antrenor!” Replica lui Arsene Wenger

Fabregas:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cotidianele britanice The Guardian și Daily Mail au publicat în edițiile de vineri interviuri cu spaniolul Cesc Fabregas, în care acesta mărturisea că își dorește să revină la Arsenal, dar ca antrenor.

„Sunt sigur că mi s-ar da o șansă de a lucra acolo. Sol Campbell este acolo în acest moment, iar Dennis Bergkamp a venit și el de două sau trei ori pe săptămână pentru a antrena atunci când voia să își ia licența. Arsenal este un club grozav din acest punct de vedere”, a spus mijlocașul Barcelonei.

La auzul vorbelor fostului său elev, Arsene Wenger s-a arătat încântat de posibilitatea ca, în momentul când va pleca de pe Emirates, Fabregas să fie cel care să îi ia locul:

„Mă bucur că un fotbalist cu inteligența, abilitățile tehnice și cunoștințele sale își dorește ca într-o bună zi să revină aici. Dacă vrea din nou la Arsenal arată că a rămas cu amintiri plăcute de aici. Sper să aibă dreptate și în ceea ce privește cariera lui de antrenor, dar și faptul că ne vede favoriți la titlu în acest an”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele