EXCLUSIV | Mircea Rednic, aproape de o revenire la Khazar Lankaran. Azerii îi dau 2.000.000 de dolari pe an

EXCLUSIV | Mircea Rednic, aproape de o revenire la Khazar Lankaran. Azerii îi dau 2.000.000 de dolari pe an
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a fost concediat de formația belgiană Gent, Mircea Rednic va reveni în circuit. ProSport a aflat că tehnicianul român este foarte aproape de o revenire la formația Khazar Lankaran, din Azerbaidjan, pe care a mai pregătit-o și în sezonul 2010-2011.

Atunci, Rednic a dus formația azeră la un pas de titlul de campioană, dar a salvat sezonul cucerind Cupa. La Khazar Lankaran, antrenorul român îi va avea sub comandă pe conaționalii Adrian Scarlatache și Adrian Piț, dar șansele ca acesta din urmă să continue în Azerbaidjan sunt destul de mici.

Surse ProSport au dezvăluit că salariul pe care îl va încasa Rednic la Khazar va fi de două milioane de dolari anual, echivalentul a 1.458.062 de euro. Astfel, „Puriul” ar deveni al treilea cel mai bine plătit antrenor român, după Cosmin Olăroiu (Al Ahli) și Mircea Lucescu (Șahtior), ambii cu câte 3,5 milioane de euro pe sezon.

Dat afară de ziua lui
Mircea Rednic a retrăit în Belgia un episod de tristă amintire, pe care îl experimentase și în Liga I, în urmă cu 11 ani. În 2003, „Puriul” era demis de George Copos de la Rapid chiar de ziua sa de naștere, moment pe care antrenorul român nu avea să-l uite multă vreme. Chiar și așa, Rednic a avut puterea de a reveni în Giulești pentru un nou mandat, în stagiunea 2007-2008. De la Gent, tehnicianul de 52 de ani a fost demis tot în ziua aniversării sale, după ce echipa ratase accederea în play-off-ul campionatului. 

13 echipe a bifat Rednic în carieră: Rapid, FCM Bacău, Al Nassr, Dinamo, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Alania Vladikavkaz, Astra, Petrolul, Standard Liege, CFR Cluj, Gent și Khazar

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup