Era considerat de Becali vârful PERFECT, dar Steaua l-a ratat în vară!** Acum, poate ajunge GRATIS la Udinese! Gabriel Torje, în pericol

Era considerat de Becali vârful PERFECT, dar Steaua l-a ratat în vară!** Acum, poate ajunge GRATIS la Udinese! Gabriel Torje, în pericol
  • Publicat:
  • Actualizat:

Udinese este pe punctul de a face una dintre cele mai importante afaceri ale acestei ierni. Gruparea friulană este la un pas de a deveni echipa-mamă pentru celebra formație bulgară ȚSKA Sofia.

În cazul în care această intenție se va materializa, fostul fotbalist al italienilor, Rudy Vanoli, va fi numit antrenor la formația din capitala Bulgariei, iar ex-goalkeeper-ul Gigi Turci îi va fi secund. ȚSKA nu ar fi prima formație europeană care devine satelit al lui Udinese, italienii mai având pe „orbită” formațiile spaniole Granada și Cadiz, în timp ce negocieri în acest sens se poartă și cu o a treia, Tenerife.

Junior Moraes, jucător dorit insistent de Gigi Becali în vară, ar putea fi principalul beneficiar al acestei afaceri, șefii lui Udinese avându-l de câteva luni în vizor pe atacantul brazilian, care ar putea trece în Serie A în baza unui simplu schimb de jucători. Românul Gabriel Torje nu este însă la fel de fericit, el fiind în pericol de a face drumul înapoi spre Estul Bulgariei, evoluțiile sale din ultima vreme fiind suficient de neconvingătoare pentru ca antrenorul Francesco Guidolin să nu aibă regrete în cazul în care o despărțire de român îi va fi propusă de către șefi.

Un alt român, Ianis Zicu, și-ar putea roade unghiile de ciudă în cazul în care afacerea se va realiza, deoarece poziția de lider al marcatorilor din Bulgaria i-ar fi permis să spere la o revenire în Serie A. Atacantul a ales în urmă cu o lună să semneze cu formația sud-coreeană Pohamg Steelers.

În acest moment, Udinese este a treia în Italia, la două puncte de Milan și Juventus, în timp ce ȚSKA este lider în Bulgaria, alături de Ludogorets.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele