Englezii l-au surprins în hotelul Barçelonei, Van Persie explică motivul pentru care a fost acolo:** „N-am negociat niciun transfer”

Van Persie a căutat să-și justifice vizita de săptămâna trecută la hotelul în care a fost cazată Barcelona în Londra, după ce presa britanică a speculat că
Englezii l-au surprins în hotelul Barçelonei, Van Persie explică motivul pentru care a fost acolo:** "N-am negociat niciun transfer"

Van Persie a căutat să-și justifice vizita de săptămâna trecută la hotelul în care a fost cazată Barcelona în Londra, după ce presa britanică a speculat că acesta și-a negociat transferul.

Atacantul lui Arsenal susține însă că scopul vizitei a fost întâlnirea cu Afellay, coleg de națională, cu care are o relație strânsă. Van Persie spune că n-a avut nimic de ascuns, pentru că întâlnirea n-a fost una de afaceri.

„Explicația este simplă. Prietenul meu bun, Afellay, joacă la Barcelona. După ce a suferit acea accidentare, a revenit și a făcut deplasarea cu echipa sa. În tot acel timp, a ținut legătura cu el, dar n-am apucat să-l văd, iar acesta a fost un bun prilej să mă întâlnesc cu el

Din păcate, ne-am întâlnit la el la hotel, pentru că el nu putea să plece. Ne-am așezat amândoi la masă, am vorbit și am mâncat ceva. Oricine ne-a putut vedea, n-a fost nimic de ascuns. Imaginați-vă că nimeni nu negociază un transfer în astfel de condiții. Vizita a avut un caracter social și n-a avut nimic în comun cu viitorul meu”, spune Van Persie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania