Efectul ȘOC al lui Dan Petrescu în Rusia: se simt ca în epoca de piatră!** „Ne uităm ca aborigenii, cu gura căscată la ei” Revoluția declanșată de Hiddink

Efectul ȘOC al lui Dan Petrescu în Rusia: se simt ca în epoca de piatră!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu este cu siguranță un antrenor la modă în Rusia. SuperDan, Spaletti sau, mai nou, Hiddink sunt străinii de la care rușii speră să vină marile performanțe. Importurile de străini nu sunt însă pe placul tuturor rușilor. Iar revoluția gândită de miliardarii de la Anji este distrusă de un fost antrenor al celor din Dagestan.

Gadzhi Gadzhiyev critică dur invazia străinilor și mai ales aducerea olandezului la Anji: „Avem obiceiul să ne uităm în gura lui Hiddink și să îl numim magician. Fiecare antrenor are aptitudinile lui, iar Guus nu este o excepție. Este un antrenor upgradat cu toată tehologia din ziua de azi. Dar este o rușine că am ajuns ca în Africa anilor 80. Orice persoană care vine să ridice fotbalul din Africa devine automat un profet. Aborigenii se uită în gura lui, nu contează câte non-sensuri debitează”, a izbucnit fostul antrenor al lui Anji în presa din Rusia.

Gadzhi Gadzhiyev spune că nu este o opoziție între antrenorii străini și cei ruși, dar că trebuie să înțeleagă că aceștia nu vor aduce progresul fotbalului rus.

„Spre exemplu, Spaletti muncește foarte bine la Zenit, un profesionist de cel mai înalt nivel. La fel și Dan Petrescu, muncește extraordinar la Kuban, iar echipa lui joacă la sută la sută din posibilități. Dar nu pot să spun că acești antrenori sunt mai bine pregătiți decât ai noștri”
, a mai spus fostul antrenor al lui Anji pentru Sportbox.ru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…