E Xavi de neînlocuit? Cinci jucători sclipitori care i-ar putea lua locul!** Culmea, unul este format de rivala Real

E Xavi de neînlocuit? Cinci jucători sclipitori care i-ar putea lua locul!** Culmea, unul este format de rivala Real
  • Publicat:
  • Actualizat:

Barcelona fără Xavi este ca o mașină fără motor, ar spune unii.
Mijlocașul are o contribuție extrem de importantă la jocul care a
încântat Mapamondul, dar și la rezultatele obținute de Barca și
echipa națională a Spaniei. Însă peste nu foarte mulți ani,
ingeniosul jucător va fi nevoit să-și agațe ghetele în cui. Are 30
de ani și perioada de glorie merge cu pași repezi spre apus.

Iar catalanii vor fi nevoiți să caute un nou jucător cu calități
apropiate de cele ale lui Xavi. Presa internațională a făcut o
listă cu cinci jucător care l-ar putea înlocui cu succes pe
„creierul” grupării de pe Camp Nou. Interesant este că unul dintre
cei cinci mijlocași propuși pentru postul lui Xavi este format de
marea rivală, Real Madrid.

5. Fran Merida
(Atletico Madrid)

Este un produs al Academiei „La Masia”, așa că este obișnuit cu
filosofia Barcelonei. La fel ca un alt compatriot – Cesc Fabregas,
Merida a plecat în 2006 la Arsenal Londra. „Tunarii” l-au cedat
însă la Atletico Madrid, echipă la care joacă și în prezent. Are 20
de ani, joacă mijlocaș ofensiv, dar se descurcă la fel de bine și
ca „aripă”. Este una dintre speranțele fotbalului spaniol, la
echipele de tineret reușind să înscrie 15 goluri în 45 de
partide.

4. Ander Herrera
(Real Zaragoza)

Pentru cei mai mulți dintre consumatorii de fotbal este un nume
care nu spune multe lucruri, însă ibericii susțin că este demnul
urmaș al lui Xavi. Are 21 de ani, a crescut la Zaragoza și este
renumit pentru viziunea sa excepțională. Barcelona și-a manifestat
deja interesul pentru Ander, jucător care caută să se bată pentru
trofee alături de un club mare. A avut șansa să meargă la Arsenal,
însă a preferat să rămână în Spania, de unde așteaptă o ofertă
bună.

3. Thiago
Alcantara (Barcelona)

Este cel mai tânăr dintre cei propuși și cea mai la îndemână
soluție pentru Barcelona. S-a născut în Italia, dar a făcut primii
pași în fotbal în Brazilia. A ajuns la Academia Barcelonei adus de
mână de tatăl său, celebrul fost internațional brazilian Mazinho.
Thiago a debutat la echipa mare în 2009, are viteza lui Iniesta și
stilul de a pasa și viziunea lui Xavi.

2. Borja
Valero (Villarreal)

Are 26 de ani și a fost format de rivala Real Madrid. Însă acest
lucru pare să nu-l rețină să spună „Da” în cazul unei oferte
concrete venite de pe Camp Nou. După ce a aflat de interesul
Barcelonei s-a dezis de trecutul său pe Bernabeu: „Perioada
petrecută la Real Madrid nu înseamnă nimic pentru mine. Mi-ar
plăcea să joc pentru Barcelona, una dintre cele mai bune echipe din
lume, dacă mi se va oferi șansa.” Chiar dacă are 26 de ani, pare o
soluție foarte bună pentru rolul de servant al lui Messi. Are
creativitate și viziune, fiind al doilea în Spania din acest punct
de vedere…după Xavi.

1. Francesc Fabregas (Arsenal)

Pare succesorul lui Xavi în „11”-le Barcelonei. La doar 23 de ani
este considerat unul dintre cei mai buni mijlocași din lume și este
căpitanul unuia dintre cele mai importante cluburi. Înscrie des,
vede foarte bine jocul, inventează trasee și trimite pase cu o
precizie milimetrică. La fel ca și Merida, s-a format la Academia
„La Masia”, iar Barcelona se chinuie de ceva vreme să-l
repatrieze.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele