După 21 de ani, John Terry pleacă de la Chelsea: „Echipa merge în altă direcție”

După 21 de ani, John Terry pleacă de la Chelsea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

John Terry, căpitanul echipei Chelsea Londra, a confirmat, duminică, la finalul partidei din turul 4 al Cupei Angliei, câștigate de Chelsea, în deplasare, în fața lui Milton Keynes, scor 5-1 (3-0), despărțirea de gruparea de pe Stamford Bridge în vară, informează Sports Illustrated.

„Ideal, eu mi-aș fi dorit să joc în continuare la Chelsea, dar echipa merge într-o altă direcție”, a declarat John Terry.

Fundașul în vârstă de 35 de ani va părăsi gruparea deținută de Roman Abramovic după 21 de sezoane. Terry s-a alăturat echipei londoneze la vârsta de 14 ani și a adunat 477 de partide în tricoul lui Chelsea.

John Terry a precizat, însă, că nu se gândește la retragere și că își va continua cariera departe de Premier League. Englezul exclude posibilitatea de a evolua pentru o altă echipă din Anglia, după ce contractul său cu Chelsea se va încheia, iar presa britanică indică o posibilă destinație pentru Terry, campionatul american.

Căpitanul lui Chelsea și-a condus echipa spre patru titluri în campionatul Angliei, cinci Cupe, trei Cupe ale Ligii, două Super Cupe, un trofeu în Liga Campionilor și unul în Europa League.

Sursa: MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup