Duel românesc în Ucraina

Redactor:
Vlad Economu
Duel românesc în Ucraina
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astăzi va avea loc în Ucraina cel mai important meci al sezonului, clasicul Șahtior Donețk – Dinamo Kiev. Partida se va disputa pe arena „Olimpic” din Donețk și va fi arbitrată de o brigadă suedeză care îl va avea la centru pe Peter Frojdfeldt. Derby-ul din țara vecină va implica și de această dată un duel al românilor, „minerul” Răzvan Raț și dinamovistul Tiberiu Ghioane fiind anunțați titulari. Un motiv de îngrijorare pentru Mircea Lucescu, tehnicianul gazdelor, este prezența în lotul oaspeților a lui Florin Cernat, mijlocașul gălățean fiind convocat de Iuri Semin după evoluția excelentă din Cupă, unde a reușit o „dublă” în poarta celor de la Stal. „Acest meci va fi unul special, în care jucătorii își vor da viața pe teren, un joc în care nu se va vedea diferența de 15 puncte care ne desparte în clasament de liderul Dinamo”, a declarat Mircea Lucescu, antrenorul lui Șahtior, aflată pe poziția a șaptea. Totodată, tehnicianul român speră ca fanii „minerilor” să treacă peste nemulțumirile din acest sezon și să își încurajeze favoriții din primul și până în ultimul minut al jocului, „pentru că avem nevoie de ei mai mult decât oricând”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…