Drama singurului extraterestru care a trecut prin Liga 1:** „Nu pot să îmi părăsesc țara” Strigătul de disperare al omului care a călcat pe ‘arena zeilor’ înaintea lui Messi

Drama singurului extraterestru care a trecut prin Liga 1:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

A jucat pe Nou Camp înainte ca Messi să știe ce înseamnă Barcelona. A jucat timp de trei ani pentru echipa carea avea să devină una dintre cele mai bune din istorie. A trecut prin cariera lui pe la multe, poate prea multe echipe, dar acum a ajuns să își plângă de milă.

Singurul „extraterestru” care a călcat vreodată pe la vreo echipă din Liga 1, Samuel Okunowo este într-o situație disperată după ce casa acestuia a ars din temelii. Incendiul devastator care l-a ruinat pe fostul fundaș al lui Dinamo a făcut una cu pământul toată averea nigerianului.

Okunowo povestește că și-a pierdut toate medaliile, toate trofeele, toate actele. „Nu mai am nimic, niciun act de indentitate”, este strigătul de disperare al jucătorului.

La câteva zile de la drama pe care a trăit-o, Okunowo nu a găsit nicio rezolvare și încearcă să obțină ajutorul de la fostele lui echipe: „Am nevoie de ajutor! Nu pot părăsi țara mea, pentru că nu mai am acte”, spune Okunowo

„Am nevoie de ajutor, nu pot părăsi Nigeria, nu pot părăsi țara mea din cauza faptului că nu mai am niciun document, nu mai am acte, nu mai am identitate. Nu mai am nimic. Casa mi-a ars cu tot ce aveam. Nu mai am chiar nimic, acum nu mă pot gândi la nimic. Vreau să mă întorc la Barcelona să încerc să îmi recuperez câteva dintre acte”

Okunowo a jucat între 1998 și 2001 pentru Barcelona. Fundașul a mai trecut în cariera lui pe la Benfica sau Metalurg Donețk, dar și pe la Dinamo, pentru care a jucat în sezonul 2003-2004.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”