Del Bosque îi spune „adio” Spaniei. Cine se află pe lista posibililor succesori

Del Bosque îi spune
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Vicente Del Bosque va spune „adio” naționalei Spaniei după campania de calificare la Euro 2016. Tehnicianul de 63 de ani ar urma să conducă „Furia Roja” și la turneul final, dacă echipa se va califica, pentru ca apoi să părăsească prima reprezentativă.

Sub comanda actualului selecționer, Spania a cunoscut cele mai mari succese din istoria fotbalistică. Venit pe banca naționalei în 2008, după titlul european cucerit cu regretatul Luis Aragones la timonă, Del Bosque a făcut din Spania formația care a dominat până în acest an fotbalul mondial. A dus celebra tiki-taka la rang de artă, conducându-și echipa spre primul titlu mondial din istorie (2010) și spre un nou titlu euroean (2012).

Acum, la 63 de ani, Del Bosque pare decis să se retragă. Cel puțin așa a lăsat de înțeles într-un interviu acordat Radioului Național din Spania, când a admis că Euro 2016 va fi „capătul de linie” la națională. Presa iberică a mers chiar mai departe și a speculat pe seama faptului că tehnicianul se gândește chiar să se retragă definitiv din meseria de antrenor, dar înainte de asta dorește să ofere din nou strălucire echipei naționale, care acum se află într-un amplu proces de reconstrucție.

Șefii Federației Spaniole nu sunt străini de planul actualului selecționer și pregătesc strategia pentru a-și asigura, din 2016, serviciile unui alt tehnician de top. Principalul vizat este Pep Guardiola (actualul tehnician al lui Bayern), însă acesta va fi greu de adus, nu doar din cauza salariului extrem de mare pe care îl cere, ci și a faptului că nu este perceput tocmai bine în afara Catalunyei, ca urmare a declarațiilor legate de independența provinciei în care s-a format ca jucător și antrenor.

Rafa Benitez (acum la Napoli) și Ernesto Valverde (Bilbao) sunt alte două nume pe care șefii Federației le au în vedere pentru înlocuirea lui Del Bosque.

3 echipe a antrenat, de-a lungul timpului Del Bosque: Real Madrid 1994 și 1999-2003, Beșiktaș – 2004-2005 și naționala Spaniei – din 2008 până în prezent


Del Bosque va rămâne în istorie drept primul antrenor spaniol care a ridicat deasupra capului trofeul Cupei Mondiale

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”