Declarație extrem de ciudată a lui Guardiola: „Dacă nu voi câștiga vreun trofeu sezonul următor, va veni un alt antrenor”

Cu mai puțin de o lună înainte de startul campionatului în Germania, Pep Guardiola a făcut o declarație extrem de ciudată. Antrenorul spaniol în vârstă de 43 de ani a spus unor jurnaliști spanioli că ar putea pleca de la Bayern: "Dacă nu voi câștiga vreun trofeu sezonul următor, va veni un alt antrenor".
Declarație extrem de ciudată a lui Guardiola: "Dacă nu voi câștiga vreun trofeu sezonul următor, va veni un alt antrenor"

Cu mai puțin de o lună înainte de startul campionatului în Germania, Pep Guardiola a făcut o declarație extrem de ciudată. Antrenorul spaniol în vârstă de 43 de ani a spus unor jurnaliști spanioli că ar putea pleca de la Bayern: „Dacă nu voi câștiga vreun trofeu sezonul următor, va veni un alt antrenor”.

Ziariștii de la BILD, care au preluat informația, nu cred că acesta a fost adevăratul sens al vorbelor lui Pep. Antrenorul se încurajează astfel pentru a aduce cât mai multe titluri la Bayern. Sezonul trecut Pep a câștigat titlul și cupa în Germania, dar a ratat Liga Campionilor. După meciul tur cu Real, Guardiola lua în calcul despărțirea de Bayern: „Dacă nu mai sunt dorit, nu e vreo problemă. Ne întâlnim, discutăm și ne strângem mâinile. Totul, pe cale amiabilă”. Guardiola mai are contract cu Bayern până în anul 2016.

Pe 22 august, de la ora 21:30, Bayern Munchen va disputa primul meci din Bundesliga, ediția 2014-2015, contra celor de la Wolfsburg

  • Ca antrenor, Guardiola a câștigat două Ligi ale Campionilor cu Barcelona (2008-09 și 2010-11), trei titluri în La Liga (2008-09, 2009-10, 2010-11) și un titlu în Bundesliga cu Bayern, în sezonul trecut. În planul fotbalului internațional, a mai câștigat două Supercupe ale Europei (2009, 2011) și două Campionate Mondiale ale Cluburilor.
  • Guardiola este cel mai bine plătit antrenor din lume, cu un contract de 17 milioane de euro pe sezon la Bayern München.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]